Poezie
Tânguire
1 min lectură·
Mediu
Ne risipim visele
precum nisipul spulberat de furtună.
De ce să ținem
sufletul și mintea
legate într-o cunună,
când armonia nu ne e stăpână?
Nu auzim
nici strigătul pescărușului,
nici clocotul sângelui în vene,
vanitatea ne soarbe
respirația
ca pe o șampanie înspumată;
ne amețim cu bule de vorbe
deșarte
și călcăm pe sentimente
strivindu-le
cum strivim sub talpă
frunzele moarte.
Iubim ce nu are preț
și a inimii măsură
de cele mai multe ori
o privim cu dispreț
pentru că este lipsită
de strălucirea
de pe chipurile
frumoase și amăgitoare
ce mințile le fură
fără regrete
și nicio ezitare.
Ne rătăcim
în noaptea căutărilor,
se stinge lumina din noi,
cine ne mai aprinde
felinarul
să nu rămânem
împotmoliți
în propriul noroi?
001.030
0