Mă gândesc că poate noaptea
ce se strecoară printre sălciile despletite,
purtând sub prelată gânduri și fapte ascunse,
va lua cu ea în neant, ca un gunoier discret,
toate dorințele și dorurile
De ce gândul meu
te caută cu disperare,
femeie?
Þi-am săpat chipul
în suflet
ca pe o camee
să nu te pierd cu totul
în uitare;
ai apărut și ai dispărut
pe cerul vieții mele
ca o
Sunt un om cu multe păcate, dar am învățat că recunoscându-le îmi eliberez sufletul de povara lor, desigur, prin căință și evitând să fac altele, însă nu am tăria și puterea
Urmele pașilor noștri
dorm alături sub pătura de frunze uscate,
vântul jucăuș le descoperă uneori
să vadă dacă umbrele lor mai stau îmbrățișate.
Destinul jucăuș se amuză în sinea lui
iar timpul
uneori gândul meu
străbate păduri și deșerturi moarte
strecurându-se pe sub arcuri de curcubeu
și se înfige adânc cu colții
în dorurile adormite în amforele sparte
alteori îl simt cum trece prin
E vina ta
amant al toamnelor târzii
că sorbi din nou
vinul roșu al iubirii
și porți în inimă
stigmatul pe care se prinde și încolțește polenul fericirii;
de te lași învăluit cu parfumul
Închipuiește-ți că inima mea este o floare
cu rădăcinile adâncite în dragoste și lumină,
că seva ei vie, nemuritoare,
poartă-n ea un parfum de natură divină.
Þi-o dăruiesc plecându-mi
De nu te-ai fi întrupat
și mi-ar fi fost dor de tine
la Dumnezeu m-aș fi rugat
să te creeze pentru mine...
În vis de multe ori îmi apăreai,
mă întristam că nu te pot atinge;
înger sau
În dragoste
jumătățile de măsură
sunt ca cele două valve calcaroase
ale unei scoici
aruncate de furtună
pe plajă fierbinte și moartă;
le alintă vântul nostalgic
și le mângâie asemeni unor
M-am așezat pe prispa casei tale
să-mi odihnesc speranța
și să aștept dorurile rămase-n vale
să caute cutezanța
rătăcită-n mlaștinile îndoielii de pe cale;
am înfășurat o frunză uscată de
Nu te mint
am văzut cum din coroanele copacilor a căzut umbra
pietrele ascuțite s-au înfipt bucuroase în ea
ca nu cumva să se lipească de aripile fluturilor purtători de lumină
Tu te
De ce ești trisă și ai ochii umezi?
Nu mai gândi că ești săracă și urâtă,
te rog, încearcă să mă crezi,
ești la fel ca alte multe femei, plăcută;
când ești veselă și râzi radiezi
lumină ca o
Cine ești tu, femeie
și ce ascunzi sub chipul zâmbitor?
Te simt ca pe o apă adâncă,
nemărginită, alimentată de un imens izvor
din care se înalță ca o stâncă
neliniștea ce aruncă umbre peste
Este liniște aparentă sub pleoapa mea închisă de-un vremelnic nor
ce face viitorul misterios precum silabisirile rostite în leagăn de prunci.
E liniște aparentă sub pleoapa mea ce tremură
Turme de vise
mânate de vânt
frământau bulgări de foc
pe talgerul Lunii,
norii învolburați
se băteu cap în cap
peste oceanul de iluzii ce se întindea în zare
și trimiteau fulgerele spre
Sincer, am urmarit doar ,,retrospectiva săptămânii” prezentată la postul de televiziune Antena 1. Împresionantă cuvântarea președintelui Bush, nu prin inteligența sau importanța discursului
Oare, ce contează mai mult ca omul să fie fericit, puterea de a iubi sau puterea de a ierta? Cine iubește ar trebui să poată ierta. Dar este așa? Cel care pierde sau este trădat în dragoste, de cele
O, călătorule străin
oprește-te din drum o clipă,
simt nevoia să spun cuiva
povestea durerii mele numită iubire
ce-mi stăpânește inima.
Aș spune-o vântului,
dar vântul ar risipi-o în cele
Dansai în curte, sub razele de lună,
cu părul despletit, fluturând pe spate,
desculță și veselă ca o sirenă nebună,
căreia nu-i pasă că este zi sau noapte.
Parfumul tău plutea prin aer
O lacrimă de cristal
a căzut din ochiul unui albatros
și a încremenit pe coama unui val
ce-și etalează pieptul maiestos,
umflat sub dantela de spumă argintie
țesută cu îndemânare de vântul
Scrum, fum, pulbere
este sufletul meu acum
și neliniștea nu-și găsește mângâiere;
mi-am pierdut speranțele pe drum,
nu mai simt regrete sau durere,
nici mirosul ademenitorului tau parfum
iar
Când ai plecat se însera.
Umbra gri a zilei înmiresmată
de parfumul liliacului ce se scutura,
îți acoperea urma pașilor
care s-au pierdut dincolo de poartă,
iar nostalgia îmi învăluia
Ai plecat furioasă, cu ultimul cocor,
fără să-ți pese ce lași în urmă.
Ața timpului se deșiră de pe mosor
și tristețea îmi mână clipele înainte
spre o pășune necunoscută,
ca pe o flămândă și
RB