Relu Cazacu

De când ne jucam de-a v-ați ascunselea prin viața ta am rămas în oglindă o rază prăfoasă răspunsul tău ecolalic nu-ți scoate piroanele vorbite din crucea pentru doi nu

Așa iubito strânge garoul montează-mi branula și intră în mine deschide-mi toate chakrele dacă timpul zboară să zburăm cu el până în locul unde își depune ouăle să spargem unu

Pe strada noastră cu brațele albe ale trecerii pietonale încolăcite în jurul picioarelor privesc turnul unde mâncându-și gogoașa cu angoase prințesa își pișă frustrările pe tot

Mi-am intoxicat casa pentru un zâmbet cu data expirată îmi plâng degetele cu humă zgârii carnea pereților în unghii rămân doar iluzii moartea îmi ține jurnalul scrie ultima filă

De sub plapuma de nori a zilei canalele își scot ușor picioarele în noapte lacrimi roșii de asfințit curg peste Veneția plouă cu umbrele tale printre măști strâng în vas de lut mii

Două lumini înaripate cu vocile de ceară cântă liturghia liniștirii le mângâi penele pe autostrada unde toate mașinile au un far spart câinii se dau la miezul nopții transformat în cufăr cu

Mi-ai luat papucii de casă desculț pe gresia rece și murdară te văd crescând din crăpăturile ei încerc să te smulg ți-ai prins adânc rădăcinile în chitul de rosturi ce lung mi-a crescut părul în

Duminică 5.59 AM bocancii își molfăie porția de zăpadă câinele scrie liniștit jurnalul lui cu cerneală galbenă eu îmi semăn baba-oarba pe o arie de Beethoven ninsoarea acră cu miros de

În dezbrăcările nopții suntem două stele rază în rază fugim sub fusta noroasă a mamei între gemeni și săgetător mirosim a dragoste de copil în scutece

Trebuie să curăț petele de sânge din interiorul pantofilor ți-am spus să nu încerci să te sinucizi în mine prin indescifrabila croșetare a neuronilor ai călcat de atâtea ori în

Turnul pe tabla de șah a luat foc îmi redecoreză casa cu fum trebuia să-mi montez sistem antiincendiu umblă prin cameră cu pașii lui de cenușă atrage pereții spre el s-a urcat în patul

Îmi zâmbești iar din colțul gurii de pe radiografia pulmonară sufocată de trecutul irespirabil îmbâcsit cu patru pachete de Marlboro și cinci cafele pe zi mă oripilează ochii tăi au culoarea

Aștept autobuzul din curtea vecină latră un câine latră și al doilea latră și al treilea acum latră și al meu dacă nu-l potolesc o să îmi sfâșie inima și o să îmi muște

În ceața cimitirului doi cai pasc în fața crucilor a mea și a ta unul a murit poate s-a otrăvit cu iubirea ce crește la tine pe mormânt și dacă-i așa să-l îngroape cu mine să îmi fie