Relu Cazacu

Alis se așează pe bancheta din spate nu va sta niciodată în față nu-i va prinde nimeni degetele la geam părinții au rămas în căsuța de jucărie închiși în dormitor păpușile conduc mașina o vor

dacă nu stai te spun ăștia te vor spăla și te vor boteza cu apă de ploaie îți vor freca trupul cu cea mai fină otravă mai bine stai zâmbește-mi un buchet de narcise sunt un băiețel cu o

distanța dintre oamenii care așteaptă la trecerea de pietoni se mărește universul este în expansiune cu etichetele made in china mirosind a fast-food la ora 18 pornim procesiunea

două fotografii identice le suprapun între ele doar tu frântă până la ultimul sunet treci peste răni cu fericirea ascunzi un zâmbet pedepsit în colțul gurii și câtă uitare ți-e semănată în

am dormit prin toate gangurile pe unde tu nu treci am băut până mi-a intrat viața la vodkă și lumea mi-a rămas prea mare am scris poemul în jurul tău să nu te pot atinge când sunt prea trist

plămânii mei sunt doi copii care plâng ca și cum lumii i-ar fi crescut sâni și tot laptele curs inundă străzile fără să le atingă buzele cerul pare dop de plută înfipt în gâtul unei

l-a oprit crede că aerul condiționat nu-i face bine bărbatului singur în casă scrie un poem despre pietre: pietrele la început alungă din suflet câinii pe urmă le iau locul absența

ori de câte ori plouă mărunt îmi spăl mâinile și fața pentru un nou început trăiesc cu ziua viețile altora în căutarea morților pierdute

diavoli cu fețe mici înalță turnuri colorate spre cerul oribil și lavabil din care atârnă animăluțe roz bucuria lor neînțeleasă se înfige în coada sirenei Alis își mușcă buzele caută liniștea

ploaia s-a oprit un ochi de apă numără copiii din treisprezece în treisprezece Alis se plimbă pe aleea Castanilor lingându-și degetele de copilă murdare de înghețată numără tarabele din șapte

zilele sunt lozuri necâștigătoare răzuite dimineața cu ochii închiși și periuța de dinți în gură când oglinda îmi spune: astăzi doar funia se potrivește cu rozul gâtului restauratorule de erori

am vrut să scriu un poem cu flori să-mi țin mintea în echilibru am scris cu stânga am scris cu dreapta mâinile trecute prin masele plastice au dat naștere unui trandafir din

tată am rădăcinile înfipte adânc în asfaltul bucureștean bordurile îmi ajung până la genunchi cu tălpile simt canalizarea iartă-mă de prea multe ori în disperarea mea mă agăț de sânii

astăzi nu am împins piatra cu yală și clanță să deschid drumul între morminte am pus capul între sânii femeii să ascult gura flămândă a lumii cum se hrănește să uit coșmarul în care copiii

ochii mei se scufundă într-un cer negru și ploios ca zahărul într-o ceașcă de cafea scutur cearceaful de toate semnele de punctuație azi-noapte ne-am iubit până s-au rupt în cuvinte toate

după o noapte cu lună plină de ea în fața unui amanet a răsărit o casă model porte de la chapelle un confesional pentru cei care vin să-și amaneteze lanurile de aur lunile de argint pădurile de

sunt pe acoperișul celei mai înalte clădiri din lume deasupra un alt acoperiș se destramă imagine cu imagine niciuna nu cade atât de aproape încât să o poată vedea cuvintele mele

300000 de oameni nu pot clătina un scaun la 5 minute de Piața Victoriei vântul îmi clatină picioarele cad și strig “hai afară la zăpadă ajutați-mă să mă ridic scoateți din mine zgomotele de

monedele se învârt în aer și cad lovind asfaltul clinchetul lor traduce țipătul mut al lacrimilor încă două răscruci și un pumn de țărână vor termina linia într-un punct aici urma o

cartofii copți fără sare și supa strecurată sunt singurul regim de care iți mai pasă albul pereților din spital încălzit în jurul unei candale aprinse e singura imagine care mai poate trece prin

după câteva felii de brânză cu roșii o cafea la ibric și o țigară fumată la gura sobei ( îmi aduc aminte de seara de iarnă când fumam la bunici și m-a prins mama) ies din casa săracului luând

poezia e o brunetă frumoasă minionă mistress&lesbi îmbrăcată cu haine din pielea mea ține în lese viața și moartea expertă în bondage îmi ține carnea legată în sforile ei gata s-o poarte

tremur și un câine îmi latră în sânge carnea mârâie la os dezleagă-mi lesele înnodate în piele închide-ți ochii într-o cușcă nu-mi pune mâna pe frunte ard sunt un mort revoltat în