Poezie
Corbul și idealul
1 min lectură·
Mediu
Un glas hârâie și se sparge de un zid,
Este al unui corb ce-și lasă umbra perfid
În oameni devastând luciditatea cu microbii absurdului,
Sunetele ascuțite se multiplică sfârtecând urechile surdului.
O voce astmatică horcăie ca o lepră pe sunet,
Este cântecul de moarte al depresiei sfâșiind prin tunet
Psihicul înghițit în vâltorile nebuniei cu fața de halucinații,
Sunetul ce zgârâie delicatețea explodează într-o jerbă de elucubrații.
Þipătul realității pictat de conștiința ce fecundă
Lucrurile zvâcnind în forme policrome ca o tremurătoare undă,
Accidentează ochii ce văd dincolo de văz,
Sângele ia forma cailor ce se hrănesc cu al luminii ovăz.
Corbul mi s-a așezat pe creștetul unui ideal
Scormonind cu ghearele sfera albului irupând ireal
În craterul pielii cu impactul unui meteorit metalic,
Pudra unui înger i-a dizolvat impulsul grotesc, animalic.
022799
0
Țin să evidențiez sfârșitul care dă o notă forte:
\" Pudra unui înger i-a dizolvat împulsul grotesc, animalic\"
Felicitări și mult succes în continuare!