Poezie
Febra
1 min lectură·
Mediu
Febra s-a prefăcut în electricitate
Ce-a străbătut celulele corpului într-o unicitate
De stări aprinse de filamentele gândirii,
Un arc voltaic îmi e coloana cu vertebrele osândirii.
Pe asfaltul încins al pielii mașinile se ciocnesc,
Așa cum destinele se întretaie cu hazardul într-un mod firesc,
Oamenii își taie din haos felii pe care le gustă,
Pe când nefericirea hohotește în mintea lor îngustă.
Mizeria se revarsă în unghiuri obtuze,
Din ochii ei țâșnesc corbii penetrând ca niște obuze
Casele dinlăuntru ridicate cu cărămizile slăbiciunii,
Flăcările ling aspru lucrurile și luminează tenebrele minciunii.
De lobul urechii s-a lipit un sunet,
Cu voce de primadonă înfășoară un tunet
În fracul întunericului cu șuvițe de fulger,
Prin catifeaua nopții fâlfâie un înger.
Umbra saltă peste obstacolul proiectat de corp
Direct în gâtul nopții în care gâlgâie un corb,
Furtuna șuieră și își trimite zbirii ploii crâncene
Să biciuie fața buhăită a orașului exact între sprâncene.
001963
0