Îndoieli existențiale

picături ale existenței
iau cu mine câteva

\"Când mă pipăi în interior
și degetele se acoperă cu o substanță vâscoasă
Când mă dedublez
și celălalt aude cum gâlgâie nimicul

Mă întreb dacă nu cumva cântecul vieții
este urlat sau șoptit de o voce dogită de bețiv\"

un poem plăcut
teodor dume,
citit cu plăcere

Revin după o perioadă mai îndelungată, în care am citit în tăcere textele tale, constatând aici că, deși te-ai îndepărtat de experimentele mai mult sau mai puțin reușite (recunosc, nu prea pe placul meu, întrucât parcă se utilizau aceleași scheme rigide), reluând teme și idei mai vechi în creația ta, parcă totul este mult mai plin de substanță, mai echilibrat, iar versurile dau imaginea unui sine autentic. Într-un fel, poezia aceasta amintește de stilul lui Rudyard Kipling din \"Dacă\", prin acea tensiune a ideilor, sau prin paralelismul sintactic. Totul este aici de o gravitate extremă, de o tristețe și o luciditate oarecum în contrast cu întrebarea dureroasă din final. Lipsește umorul acela amar din alte poezii, dar nici nu ar fi fost posibil în prezența unui asemenea conținut.
În ciuda unui aer vetust, poezia mi-a creat o impresie bună. Știi că nu recurg la aprecieri gratuite, dar nu știu dacă solul pe care ai semănat este favorabil. Sigur știi la ce mă refer. Multă inspirație în continuare!

TEODOR
Ai pipăit poemul cu degetele gândirii tale și ai auzit cântecul vieții urlat sau șoptit.
Mulțumesc pentru picăturile existențiale din cuvinte.

GEORGE
Sunt uimit de memoria ta poetică ; într-adevăr poeziile la care te referi erau niște experimente, care constau în a însufleți unele stări sufletești, de a le pune să interacționeze între ele din dorința de a da acțiune textului, iar la final încercam să sugerez un tâlc al poemului.
Sunt recunoscător pentru comentariul vast creator în sine de mulțumiri spirituale speciale, pe care îl apreciez la superlativ.
Radiografia poemului este remarcabilă.
Cu prietenie de poet, Răzvan.