Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Poezie cu o femeie vulnerabilă, cu bere și Coca Cola

1 min lectură·
Mediu
Mi-am trimis mâinile
să strângă un nor
spuma albă a lui
am pus-o
într-un pahar cu bere
cu lichidul –
lumină galbenă fermentată.
Ochii i-am aruncat
în întuneric
să absoarbă substanța neagră a nopții
i-am stors
de lichidul ce avea culoarea unui refuz erotic
pe care l-am adunat într-o sticlă
în el am dizolvat
zahărul unui extaz
și efervescența unei pasiuni
conținutul l-am agitat bine
și am obținut
o Coca Cola originală.
Am strivit în maxilare
o femeie vulnerabilă
din ea s-a scurs
iubirea falsă
ura adevărată
și instinctul sexual barbar
le-am amestecat în gură
le-am afumat cu fumul unei țigări
cu coniac le-am amețit
și le-am scuipat
a rămas din ea
un ochi congestionat
rotindu-se îngrozit
pe limbă
pe care l-am depus cu grijă
într-un ghiveci
și azi aștept cu speranță
să răsară o floare roșie.
001.986
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
137
Citire
1 min
Versuri
37
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Poezie cu o femeie vulnerabilă, cu bere și Coca Cola.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/1733116/poezie-cu-o-femeie-vulnerabila-cu-bere-si-coca-cola

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.