Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ființa superioară. Vulgul și artiștii

1 min lectură·
Mediu
Ființa superioară
ne locuiește
își depune
sinele
în suferință
pentru ca vibrațiile sale
divine
să o dezintegreze
corpul interior
este inundat
de Ființa superioară
care îi reglează
entropia
Ființa superioară
se revarsă
în realitate
umplându-i interstițiile
cu substanța sa
cu efect de panaceu
aduce nemărginitul
în real
pe care îl multiplică
până se apropie
de nemărginire
iar omul are la dispoziție
o realitate necuprinsă
și se mișcă cu viteza luminii prin ea
realitatea imită universul
iar omul dobândește consistență siderală.
***
Vulgul
se mișcă
orizontal
în stânga
și în dreapta
căci destinul lui
este amenințat
de genuni
cei ce fac un pas greșit
cad în genuni
și sunt luați
în primire
de nefiind
care-i acoperă
cu liniștea supremă
pe lângă care
viața
pare un tumult asurzitor
Artiștii
se mișcă vertical
nu pot cădea
fiindcă în stânga lor
se află spiritul
în dreapta sinele
și în sus divinul
iar în jos teluricul
pe axa verticală
se pierde pe undeva suferința
și cu cât urcă mai mult
cu atât se apropie de fericire.
022.121
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
171
Citire
1 min
Versuri
60
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Ființa superioară. Vulgul și artiștii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/14099146/fiinta-superioara-vulgul-si-artistii

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioana-geierIGIoana Geier
Eu fug de traineri mentali, dar pe tine, totusi, te citesc, pentru buna dispozitie...

LG,

Joana
0
@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
IOANA
Dezvoltarea personală a omului e importantă, fiindcă ea favorizează accesul la profunzimile sale, și facilitează cunoașterea de sine și psihologia umanității.
Bună-dispoziția a apărut brusc în stările proprii prin comentariul tău.

0