Umbra disperării

Mi-am privit palma și te-am văzut rătăcind printre liniile vieții și-ale iubirii m-am uitat în oglindă și erai în umbra deformată a imaginii mele mi-am ascultat gândurile și te-am auzit plângând la rădăcina lor ochii absorb lumina în care locuiești printre interstiții de disperare ți-am văzut umbra pe stradă lingând asfaltul tu nu erai, ci doar durerea ta înveșmântată-n doliu ți-am auzit strigătul înalt cât o catedrală scormonind deznădejdea de la marginea morții timpul nu-ți mai suporta vocea de alarmă inutilă ai făcut baie într-o cadă umplută cu alcoolul imoralității de te-am iubit cândva și mi-ai înfipt în corp o mie de ace eu te-am iertat cum iert oamenii dușmanii morți mi-e milă de trupul tău prefăcut cavou de sufletul ștrangulat de remușcări de ochii albaștri deschiși complet către neființă de ceea ce-ai ajuns : un plâns murdar tăiat de-o lamă de cuțit.