Inerția 1, Contradicțiile 1

Nenăscutul cunoaște viața încă de înainte de a se naște, căci el este asimilat de viețile anterioare în care legea supremă este karma. Nesfârșitul a aprofundat sfârșitul atunci când și-a depus substanța în avatarurile cochetând cu nemurirea obținută din bucăți și are limite așa cum au veșnicia și infinitul, căci limitele sunt puse de Dumnezeu pentru a le controla și manevra. Dumnezeu exista înainte ca materia să se nască și va exista și după ce materia va deveni nimic. Inerția existențială împrăștie 0-uri și hiatusuri în a fi-ul afectat de simptomele siderării care are ca efecte prostrația, catatonia și nemișcarea. Inerția împânzește cu static o viață sterilă cu o structură rigidă care se poate rupe la atacurile vicisitudinilor și dezastrelor mărind discrepanța dintre entitățile din lăuntrul omului. Inerția ființială micșorează limitele în care se mișcă a fi-ul invadat de pasivitate și desuet care sunt elemente ale stagnării. Inerția are repulsie la activ și activități, deviza ei nu am chef azi se imprimă pe frontispiciul unei vieți cu materie zgrunțuroasă. Contradicțiile se măsoară cu unitatea de măsură a aberațiilor și au substanțe eterogene inducând în om debusolarea, anarhia și discordia. Raționamentele dacă nu posedă omogenul și sunt străbătute de eterogenități, devin contradictorii și își pierd forța persuasivă și dialectică devenind platitudini încorporând în ele absurdități, erori și subiectivități. Contradicțiile inserează dihotomii în adevărurile care devin alterabile și își pierd funcțiile cognitive și creatoare. Un om măcinat de contradicții nu va fi niciodată un om superior, căci acesta și-a cultivat și cizelat dialectica care le-a dat omogenitate fluxurilor gândirii, raționalității și cugetării.