Logicul și ilogicul 2. Depresia 1. Inconștiența și conștiența 1,2,3,4

Ilogicul are aderență la incoerență, absurd și anomalie, este o inconștiență orientată înspre anormal și când decade în elucubrațiile ce intoxică mintea și corpul cu aberații maladive, morbide și patologice, ilogicul dezmembrează structura ființială a celui în care s-a încuibat ilogicul. Ilogicul are repulsie la adevăr și propensiune la paradoxal și simulacre, iar când este transpus într-o scriere redundantă, aceasta e abstractă, obscură și echivocă și în imanența ilogicului se află un neant de neînțelesuri care nu se pot transforma în înțelesuri, fiindcă sunt absurde, malformate și aberante. Un vector volitiv frânt declanșează blazarea și defetismul, care, dacă se cronicizează, generează depresia, malformând și schilodind psihicul, ce-și pierde energia și se anemiază, inducând neurastenie, nevroze și psihoze, având similitudini cu durerea fizică, însă suferința e mai insidioasă și fără motivații rezistente la morbiditatea gândurilor eșuate în depresii. Deprimarea devine abisală și prin genunea ei rătăcește, debusolată, dezabuzată și obnubilată ființa, doar sensul puternic al vieții este un antidot viabil împotriva depresiei de care nu putem scăpa, devenind recurentă. Inconștiența e lipsa conștiinței, a conștientului și a supraconștientului, are similitudini cu activitatea subconștientului prin spațiile oniricului, și afinități cu iraționalul de care se folosește omul inconștient pentru a înainta prin viața sa strâmtă, care refuză adevărurile și rațiunea, și îngrămădește absurditățile mânjite de promiscuitate. Inconștiența se află la polul opus al înțelepciunii, incoerența ei desface realitatea în fragmente de erori eterogene. Inconștiența induce viciile erorilor și greșelilor în conștiință, iar viciile o contaminează și se înmulțesc petele pe conștiință, făcând-o obnubilantă. Gândurile afectate de inconștiență își pierd conceptele și gnomicul, iar intelectul judecă anormal, parțial și eronat întâmplările prin care trece omul inconștient, ce au o doză de paradoxal, ambiguitate și aberație. Inferioritatea omului inconștient este dată de faptul că locuiește imuabil în eroare, ce-I imprimă ridicolul în comportament. Inconștiența nu poate pătrunde în mințile luminate, căci este respinsă de supraconștientul acestora, este ilogică, râde când este tristă, și plânge când este veselă. Trendul inconștienței urcă înspre simulacrele reliefate de mirajul irealității. Inconștiența este direct proporțională cu întunericul și tenebrele din conștientul a cărui rațiune tinde către 0, iar vectorul inconștienței se îndreaptă înspre non-valorile minusurilor. Inconștiența are similarități cu subconștientul, permite simulacrelor să își desfășoare obnubilarea morbidă în spațiile lor, trimite iraționalul să pervertească verosimilul procesat de conștiența ce induce în realitate vibrațiile obiectivului, fără de care realitatea ar primi în interstițiile ei irealul, contorsionând percepția senzorială, căci inconștiența este un hazard al îndrăznelii ilogice, ce dezmembrează structura logicii existențiale, și omul inconștient se trezește față în față cu consecințele nefaste ale actelor sale ființiale.