Fericirea și nefericirea 153. Nefiindul 4. Scrisul 12

Neantul are consistența unui 0 de dimensiuni planetare, înconjurat de minusuri, și fiecare minus este o genune, cum un fiecare plus este un vârf. Cei care cad din plusuri în minusuri, își pierd psihicul în genune, iar corpul lor este lins de flăcările infernului. Cei care-și protejează plusurile cu un câmp energetic impenetrabil, vor descoperi o metodă de a obține fericirea prin cumularea și aglutinarea plusurilor. Nefiindul e o genune umplută cu suferință, care din când în când iese din neant și face vizite intempestive omului ce nu are relații bune cu sănătatea. Nefiindul a refuzat reziduurile vieții, pe motiv că sunt toxice, ar fi vrut să empatizeze cu fericirea, însă aceasta l-a privit cu repulsie și dispreț. Nefiindul ar fi vrut să se încuibeze în golurile din ființă, însă s-a temut că golurile se vor sparge, și va fi pulverizat în nimicnicie. Scriu, și aleg din multitudinea gândurilor ce-mi stau la dispoziție pe acelea ce empatizează cu ideile lirice. Scriu, și decojesc scoarța utilității de învelișul superfluu, inutil, pentru a ajunge la miez. Esența utilității este compusă din eficiența discursului liric, din valoarea care se ascunde în umbra profunzimii și a esteticii expresive a cuvintelor. Când scrisul mi se prelinge din zona creatoare, mă opresc din scris, și așteptarea se înfășoară în superfluu.