Scrisul 10,11. Fericirea și nefericirea 152

Scriu și mă asigur că fecunditatea creațională s-a activat complet și induce fertilitate gândirii, ale cărei arabescuri leagă toate cuvintele, formând o rețea lingvistică prin care circulă cu viteza luminii sensurile, și când interacționează se produce o lumină de intensitate maximă, care destramă tenebrele, negurile, pâclele din proximitatea ființei. Scriu, și socialul îl trimit provizoriu în neant, fac din strigătele singurătății modulații și sonorități pe care le induc cuvintelor. Nimic nu e definitiv, ci mai degrabă versatil, în continuă devenire, prefacere, transformare și evoluție, iar ce stagnează este alterabil, retrogradul se descompune și izurile lui se impregnează pe inedit. Fac din experiență o acribie a scrisului, traversat de consecvență, și îi imprim oscilații având ca sursă versatilitatea sensurilor cameleonice. Nefericirea își construiește din plânsul siderat și împietrit o citadelă zgrunțuroasă, ce se sfărâmițează la asalturile râsului. Suntem nefericiți și avem gânduri numeroase, majoritatea despre suferință, depresie și deznădejde, iar când suntem traversați de simulacrul fericirii, gândurile se dizolvă și vacuitatea umple mintea narcotizată cu simulacre, ce induc euforii ilogice, casante. Fericirea este viciul asimptotic al nefericirii, care creează plăcerea în exces.