Omul și scrisul

1.Viața se rătăcește în labirintul oglinzilor, ce reflectă deformat ipostazele ei, iar când iese din labirint, apucă pe drumul ce duce către necunoscut și neînțeles, pavat în lumini și umbre. 2.Omul construit din materie și gândire, minte și suflet, rațiune și emoții, sine și afecte, euri și sensibilități, aleargă în zig-zag după năluci, iele și fantasme. 3.Omul ce se mișcă prin haosul creat de simulacre, elucubrații și erori continue, cade în neantul cu forme macabre, se ridică, scos de visele impure, cu substanță de dor decadent, iar când se oprește, este străbătut de nimic. 4.Plictiseala e deja coaptă, mușcăm din ea și avem iluzia că e dulce, cu sâmburi de timp amar. 5.Jocul cu deziluziile continuă, ne prăbușim în derizoriu și ne mișcăm prin non-valoarea, care are atributul de a fi mai ieftină, evaluată la prețul stabilit de superficial. 6.Prin aer se ondulează un cântec, în care se învârtejește o dezarmonie, ce cântă fals pe notele disonanței. 7.Pata de durere se întinde în arabescuri peste sufletul sleit, zvâcnind difuz și amorf, intră în osmoză cu pata de fericire, mai mică , dar mai densă, și rezultatul se vede în oscilațiile omului între stări, gânduri și emoții diferite, ce se atacă unele pe altele. 8.Realitatea are o zonă în care ființează infernul, iar prin Styx înoată cei stigmatizați de viață, înfășurați în indezirabil, și care nu pot să treacă de bariera invizibilă ce delimitează realul de neant. 9.Femeia din poemele mele își desface corolele nurilor, surâde senzual, iar trupul ei modelat de frumusețe emite pe lungimea de undă a eroticului. 10.Scrisul elevat și stilizat ia naștere din eoni sublimați în cuvinte, ce stârnesc imagini deosebite prin forța lor expresivă, căci, în acest caz, scrierea rezistă, căci peste ea s-au pliat substanțele profunzimii, reflexivității și veracității.