Nimicul și viul

1.În beznă doar nimicul poate fi perceput ca ceva echivoc, dureros și invizibil, pe când viul așteaptă lumina pentru a se manifesta. 2.Spuza gândurilor care a mai rămas din somn, este spulberată de întuneric, din pântecele căruia se naște orbirea de a nu vedea obiectivul și verosimilul, pe care o preferă văzului pătrunzător iluminând adevărul, oamenii ce au apetență pentru beznă și alergie față de lumină. 3.Jocul cu dragostea nu ocolește ipocrizia, perfidia și malițiozitatea, care lasă urme și stigmate, prin care se întrezărește curbura destinului. 4.Cuvintele sparte de simulacrul unei fericiri cu căluș la gură, traumatizată de asaltul nefericirii, se adună într-un spațiu, care inițial a fost lipsit de griji, însă până la urmă a fost invadat de angoase, tumult, zbucium și neliniști. 5.Dimensiunea zborului, întinsă de la pământ la cer, s-a micșorat până a devenit un punct-spot, mișcându-se în zig-zag prin atmosfera existențială. 6.Dacă întrebările devin zadarnice, superflue, răspunsurile cad în vrie, în bolgii. 7.Ipotezele cu care văruim zidul problemelor existențiale, nu reușesc să trezească din somnolență și torpoare concluziile despre cauzele, efectele și finalitatea lumii. 8.Eul liric se află în simbioză cu sinele poetic, cu spiritul reflexiv și cu sufletul sensibil, și din această coexistență armonioasă și eufonică, se naște poemul. 9.Existența înscrisă în coordonatele finitudinii se extinde acaparând dimensiunea nemuririi, care se strecoară în imanență. 10.Tristețea preface cerul bleo în orizont negru, izolează ființa de social, ce-și clădește în intimitate citadela proprie, care nu permite infiltrarea nimănui.