Femeia ideală

1.Absorbind lumina din spațiile realității și eoni din spiritul divin, mi-am creat o imanență a cărei esență realizează catharsisul. 2.Poetul își caută desăvârșirea în spațiile lăuntrice populate cu eroi, zei și semizei, eludând realul anost și insipid, fisurat în multiple puncte, din care se scurg elucubrațiile. 3.Pentru că am iubit femeia ideală pe care nu am găsit-o decât în închipuire, transfigurând orgasmul în extaz paroxistic și cu înfățișarea ei mi-am vopsit toate fațetele sinelui, am ridicat la rang de fetiș frumusețea în toate ipostazele ei. 4.Pentru că am pătruns în esoteric și l-am epurat de mistere transcendentale, coborându-l în teluric, am avut acces la cunoașterea subtilă și elevată ale manifestărilor omului. 5.Pretind de la viață o colaborare pentru a mă ajuta să strivesc irealul, să făuresc un falanster în simbioză cu un elizeu ce-mi promite imortalitatea. 6.Când fericirea ia înfățișarea unei femei fermecătoare, caut să o atrag în poeme și maxime, să o dezbrac de accesorii inutile cum ar fi simulacrele și să fac dragoste cu ea în camera intimă a închipuirii. 7.Poemele personale se îndrăgostesc de gândurile poetice care le-au creat și fabrică cuvinte care, atunci când le citesc, mă roagă să le aduc în minte, pentru a fi împreună cu gândurile creatoare. 8.Tinerețea discută cu viitorul pentru a-l aduce în prezent, și se divide, clipă de clipă, cu vârsta îmblânzind perenitatea. 9.Nefericirea se insinuează în stările sufletești și le transformă structura optimistă în ceva morbid și pesimist. 10.Plictisul este o nerăbdare de a transfigura timpul gol de activități spirituale și practice în ceva ce ține de înțelepciunea de a planifica și ordona existența.