Omul invidios

Viața este un amalgam de frumos și urât, de iubire și ură, care interacționează în oameni, iar raportul dintre pozitivități și negativități ne determină calitățile și defectele.Femeia definește noțiunea de frumusețe, dacă n-ar fi ea n-am înțelege frumosul.Iubirea unui bărbat este o sete de frumos și o dorință de a poseda acest frumos. Din experiențe acumulate în timp învățăm ce-nseamnă să fii om : un înger întinat de păcate și ispite, cu aripile rupte de dezamăgiri și eșecuri, un pelegrin în căutarea fericirii și iubirii. Toți purtăm ascuns adânc în noi un spital cu ființe grotești, care se numesc obsesii, boli psihice, renunțări, blazări, angoase, etc, însă chirurgul numit rațiune le operează prin voință și pragmatism, pe unele le vindecă, pe altele, incurabile, le aruncă în gunoiul existențial. Dacă am avea puterea de a vedea înlăuntrul oamenilor, ne-am îngrozi de ce-am descoperi: simptome ciudate erodând emoțiile, variații bizare ale stărilor sufletești, o conversație unică între sine, egoism și lăcomie. Printre bolile sociale contemporane, un loc aparte îl ocupă invidia.Invidia este egoismul celui care se crede nedreptățit, când starea lui materială reflectă obiectiv potențialul și capacitatea lui de a-i depăși pe alții sau de a fi întrecut. Invidia este o plăcere sadică a celui infectat de această plagă lăuntrică, de a-și calomnia prietenul, de a bârfi calitățile cunoștințelor și de a defăima iubita altuia, insinuând că este infidelă. Omul invidios se încarcă cu energie negativă și cu efervescențe ale urii, cu care își hrănește sufletul funebru.Își găsește în egoism un aliat cu care atacă cu perfidie cinstea în omul integru.Prin calomnie falsă crește un ideal negru, iar omul bolnav de invidie decade într-un vârtej de bârfă și răutate, răscolind ambițiile nejustificate. Omul invidios este o fire mărginită care are cu prostia o relație specială și disprețuiește omul superior, cu care intră într-o emulație ridicolă. Spre deosebire de oamenii buni care percep realitatea ca o armonie cu sine înșiși și cu ceilalți și care transformă existența disonantă în eufonii senzoriale, oamenii invidioși sunt străbătuți de dezarmonii și stridențe interioare, de strigăte asurzitoare de ură și de grimase sinistre de răzbunări. Oamenii invidioși își spală minciuna în întuneric, o îmbracă în umbre și o trimit în oamenii deschiși deghizată în cuvinte onctuoase. Dacă am putea pătrunde în sufletele răscolite de invidie, ne-am înspăimânta de mormintele imense în care au fost îngropate calitățile, de spațiul infernal în care arde iubirea și de ura colosală care tronează înlăuntru. Fiecare ne luptăm cu fantome existențiale, unii reușesc să le dizolve prin rațiune, alții se lasă posedați iremediabil de ură și invidie.