Orb și surd

Când pe fața noastră dimineața dansează în hore cristaline de raze, bucuria de a trăi evadează din melancolie și tristețe și tainicile gânduri înmuguresc în optimism. În schimb, când gândirea este atinsă de partea întunecată a noastră, confuzia, ambiguitatea și temerile creează o stare negativă, o indispoziție, un pesimism.Energia negativă alimentată de indispoziții și pesimism , ne aruncă într-o lume grotescă populată cu echivocuri și erori, în care piticii din minte râd sarcastic și bulversează structura intelectului. Anormalitatea crește din insomnii, iar transparența judecății se pierde în nopți nedormite. Omul este o normalitate exterioară supus conveniențelor și dogmelor societății și, în același timp, o anormalitate interioară, psihică, crescută din obsesii, ipohondrii, boli ale gândirii și ale sufletului. Omul se află la dispoziția timpului, care este când prieten, când dușman, și la dispoziția oamenilor, dacă îți lași profanată intimitatea. Ora este o ofrandă călătoare a vieții către oameni, rătăcind prin spațiile sinelui, uneori alintând omul, alteori inoculând plictis prin clipe împietrite, suspendate într-un timp înaintând leneș. Dacă te lași descifrat de oameni, intimitatea se sparge în cioburi și rămâne sufletul servit ca aperitiv , felie cu felie, până rămâi gol pe dinăuntru.Oamenii pătrund înlăuntru ca într-o casă fără uși și fără ferestre, își lasă mizeria și apoi ies, nu înainte de a-și spune părerea : ești epuizat, ești surmenat, ești pierdut în gânduri, te-ai înnegurat, te-ai încovoiat. Subiectivitatea ne face să privim deformat ceea ce nu se vede în altul, lăuntricul, căci ne este imposibil să vedem sau să intuim corect nevăzutul, ca și cum am căuta să descriem o persoană necunoscută aflată în întuneric. Bine ar fi să ne creăm zilele și nopțile cu bucurii și reușite, în loc să ne creeze ele pe noi, să supunem timpul pentru a nu ne mai plictisi, în loc să ne supună el.Dacă vom urca pe o spirală eternă spre nemurire, atunci vom supune timpul și vom trăi în veșnicia unui alt timp. Omul este aproape surd, căci nu aude decât ceea ce înțelege, iar urechile lui aud doar sunetele unui demon al imoralității și nu percepe țipătul spiritului înlănțuit. Omul este aproape orb, fiindcă nu se vede decât pe el însuși , sub a falsității mască, cu calități mărite de lupa vanității și cu defecte microscopice spulberate de îngâmfare. Dacă n-am fi surzi și orbi, l-am vedea pe Dumnezeu în fiecare dintre noi și în natură și i-am auzi Cuvântul în mințile noastre închise, veghindu-ne împotriva întunericului și a ispitelor. Suntem surzi și orbi în fața frumuseții și adevărului, căci nu vedem decât urâtul și minciuna, și nu auzim decât lingușirile false. Trăim în lumea fanteziilor noastre și urmăm în viață idealuri false , iar fiecare se crede centrul umanității, când de fapt este un spot de gândire și simțire ce se stinge în banalitate și necunoscut. Pentru ca omul să mai aibă o șansă în drumul lui către lumină , libertate și adevăr, ar trebui să vadă cu sufletul și să audă cu inima.