Omul : realitate sau coșmar ?

Corpul cade prin păcat în risipa efemerului , în timp ce sufletele ar trebui să ne poarte conștiința de sine în eternitate. Pierdut prin labirintul patimei și îndoielii , omul imoral face din viață un efemer relativ, înfierat și stigmatizat de păcat, în timp ce artistul este condus de ideile absolutului.Poetul deschide lacătele de iluzii cu cheile eliberării prin cuvânt poetic. Omenirea este un uriaș mecanism automat defect, care așteaptă reparația divină. Să sperăm că o eventuală intervenție divină să nu ne distrugă, ci să ne desăvârșească și să ne înnobileze cu cunoaștere. Omul trăiește uneori în armonie cu sine însuși, alteori este o fire contradictorie, punând în antiteză ceea ce gândește cu ceea ce face. Urmând valorile sufletului și alegând calea morală , vom avea în viață reușite și ne vom satisface dorințele , ținând cont și de bucuriile și de starea de bine ale celorlalți. Începând cu nașterea, zarurile au fost deja aruncate și pășim prin loteria vieții, uneori câștigând (când norocul ne zâmbește), alteori pierzând (când ghinionul ne contaminează). Drumul vieții e atât de scurt încât poate fi încadrat între un azi cert și un mâine ipotetic, e atât de subțire încât poate fi acoperit cu greșeli și atât de opac încât de multe ori calci în șanțul prostiei, acoperit de bălțile stătute ale blazării. Omul este un punct evolutiv care a crescut prin timp , căutând adevărul în sine sau în lucruri , iar numele lui se asociază cu eroarea.Punct aflat la intersecția dintre ardoarea unui entuziasm și un simulacru de iubire, omul se mișcă sinusoidal în jurul axei vieții.Miez de defecte umbrind calitățile, omul locuiește în întâmplare , căci deciziile sale sunt aleatorii , iar viața este o ecuație cu multe necunoscute. Omul oscilează în societate între “da”, “nu” și “nu știu”.Cei care îl iau pe “nu știu” în brațe, caută răspunsuri , dar nu le găsesc, căci neștiința lor îi aruncă în tenebrele necunoașterii. În discuții , un “nu” poate să însemne și o poziție contrară raționamentului celui cu care interacționezi verbal și, în acest caz, se manifestă personalitatea. Un “da” dobândește uneori în discuții forță de adevăr prin afirmarea consecvenței cu tine însuți, alteori însă este o formă de snobism , când ești de acord cu un raționament care este contrar părerilor proprii , doar pentru a linguși printr-un comportament onctuos. Între aceste extreme prevalează rațiunea și bunul simț. Realitatea este un coșmar pentrul omul ipohondru, care capătă consistență prin temeri false, angoase puternice și depresii profunde .Omul puternic își modelează realitatea după propriile interese, ca un poet dând forme estetice realității dinăuntrul său.Astfel, pentru el viața este un vis real frumos, pe care îl poate controla cu mijloacele voinței, în timp ce pentru omul slab coșmarurile sunt o moarte deghizată, cresc și iau forme hâde într-o irealitate pe care nu o poate controla.De aceea trezirea este ca o a doua naștere. Vulgul trăiește realitatea așa cum este ea, fără întrebări și fără a dori s-o schimbe, în timp ce artistul oscilează între coșmarurile care-i bântuie viziunile intelectului și visele feerice , în căutarea omului perfect și a societății ideale.Însă omul perfect și societatea ideală sunt, cel puțin pentru un timp imprecis, utopii, căci doar gradul de civilizație, în anumite stadii, influențează valorile umane.