Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Sănătate și boală

Aforisme si maxime

2 min lectură·
Mediu
1.Lauda de sine provine dintr-o inconștiență a valorilor morale și dintr-o conștiință modelată de egoism, este un orb care se vede policrom numai pe sine printr-un obiectiv concav. 2.Adevărul nu ar exista fără antiteza lui, își manifestă principiile axiomatice doar în relativ, căci în absolut își diluează esențele vii. 3.Încrederea în tine provine din certitudinea valorii tale, încrederea în ceilalți provine din asumarea conștientă a riscului de a te înșela în aprecierea pozitivă a altora. 4.Normalitatea elimină absurdul prin echilibrul psiho-cerebral și controlează noul și schimbările prin continuitatea fluxului gândirii asupra ineditului acțiunilor, sorbind din vechi cu nesaț. 5.Viața măsoară timpul sănătății cu răbdare și timpul bolii cu nerăbdarea de a afla deznodământul : negativ – moartea, pozitiv – viața. 6.Ideile prefigurează acțiunile, încheagă concepte, preced faptele, sunt surse de erori constructive sau intuiții speculative în om. 7.Natura este o încremenire în devenire perenă, ceea ce a încercat Dumnezeu să facă din mișcarea materiei în om, încremenire a adevărului în moarte, sublim imanent ființelor nonumane. 8.Sănătatea – boală ascunsă lăuntric ce așteaptă cuminte, uneori o viață întreagă, să răbufnească în exterior – este un vis morbid uitat când lumina așterne polen pe pleoape, își face din timp un chiriaș și din virtute principiu moral. 9.Amintirea poate fi un film proiectat pe un ecran cu scene din viața noastră care rulează când evadăm în trecut imaginându-l, sau poate fi o lacră în care este îngropată amnezia sub un gând grui. 10.Unii oameni își lasă viața agățată de o obsesivă idee-om, se înfășoară în moarte ca într-un sicriu de sticlă, îngropați iremediabil în abisuri cu euri pervertite.
068926
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
265
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Sănătate și boală.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/eseu/1740336/sanatate-si-boala

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nica-madalinaNM
nica mădălina
dacă până la \"sănătatea (...) este un vis morbid\" mi-a luat ceva timp să deslușesc fraza \"2.\", de acolo mi-am spus că, de fapt, orice poate fi definit oricum.
cred că formulări mai puțin complicate, cu mai puține alăturări ce par voit complexe, nu ar dăuna ideilor ce se încearcă transmise.
dar în această formă, conținutul lor rămâne, pentru mine, unul confuz și incapabil să se înfigă în ceea ce mi-a rămas din gâdire pentru a o stimula (or, personal cred că acesta ar fi rostul unui aforism. și al unei maxime).
gând grui?
0
@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
Mă întreb dacă ai scris vreodată un comentariu favorabil 100%.
Cum sunt aforismele mele așa sunt și comentariile tale, greoaie, complicate, greu de înțeles, iar poeziile sunt prea enunțiative, înrudite mai degrabă cu proza decât cu liricul.
Cred că citești o poezie atentă să descoperi erorile, părțile slabe, iar calitățile le treci cu vederea.

0
@nica-madalinaNM
nica mădălina
consider că a spune despre părțile mai slabe e cel puțin la fel de necesar cât a evidenția zonele bune.
ce am făcut mai sus a fost doar să precizez ceva ce personal îmi pare, pe fond, reprobabil.
felul în care mă exprim e discutabil. ca orice, dealtfel.
de aceea și opinez, încercând să argumentez.
dar cum totul poate fi un vis morbid...
în speranța că această revenire nu e complicat de_deslușit...
și menținându-mi părerea, căreia îi adaug un alt exemplu - \"încremenire a adevărului în moarte\", care ar trebui să explice \"încremenirea în devenire perenă\"...
sublim imanent, nu contest, dar neaccesibil capacității mele de a înțelege. e probabil doar o contradicție în termeni, vecină cu paradoxul.
0
@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
Nu-ți contest valoarea, dimpotrivă, îți admir pasiunea pe care ai pus-o și modul în care te implici total pe acest site.
Nu înțeleg însă de ce scrii cu literă mică după punct (conform limbii române și tuturor limbilor cu grafie latină, după punct se scrie cu literă mare).
Unele fraze sunt lipsite de coerență, iar uneori evidențiezi detalii nesemnificative.
0
@iakab-cornelia-claudiaIC
te contrazic: adevarul este din a fi derivat, daca el nu ar exista nu ar exista opusul sau, precum de nu ar exista trupul nu ar exista umbra...la ora 12 fix, cu soarele deasupra capului exista doar adevarul, trupul, imaginea vizibila a miscarii. in ceea ce priveste adevarul ce nu se poate vedea am curajul sa afirm ca nu are opus, doar gresita perceptie inventeaza.
increderea in ceilalti ca si cea in tine nu are o sigura radacina...in principiu are nevoie de date din reflexia in constiinta, ca intr-o oglinda, a ceea ce esti sau sunt ceilalti, dar oglinzile sunt de mii de feluri si bune si tulburi. a risca e verbul unei existente in vint, a creea e verbul unei existente autentice,ca si a recunoaste ce nu e posibil deasemenea.
atat deocamdata

sanatate nu poate exista fara adevar, iar lumea se scufunda in minciuna pina si la nivel biochimic, consumam euri, gusturi false, identic naturale, conservanti care incearca sa amine adevarul descompunerii inevitabile, cu orice risc, fara cunoastere a tuturor efectelor...
0
@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
Sunt impresionat de comentariul-eseu pe care l-ai făcut.
Mulțumesc pentru comentariile la pachet trimise în aceeași zi.
0