Fiindul 2

Uneori libertatea neasumată ne poate duce la disperare, care ne împinge să facem lucruri absurde, iar raporturile fiindului cu libertatea înfățișează, paradoxal, existența legilor, ca instrumente ale coercițiilor. În fiind, văzut ca matrice existențială a întregii umanități, crește, se dezvoltă și evoluează personalitatea, temperamentul și caracterul omului, aceste caracteristici sunt considerate elemente definitorii ale matricei vieții. Fiindul este o ființare fragmentată a totului, reprezintă viața Ființei unice pe care o putem cunoaște prin intermediul spiritului lumii și a sufletului universal. În fiindul cu umbre și lumini, cu haosul ce crește entropia și cu armoniile empatizând cu ceea ce înseamnă esență a omului nealterabilă, se manifestă viața, când prodigios, când dizgrațios și grotesc, care ne refuză fericirea atunci când o dorim, și care este gata să ne-o ofere, când deja am ajuns blazați, sceptici și pesimiști, cu defetismul contagios care se transmite la oamenii dezabuzați și obnubilați. Fiindul din punctul de vedere al efemerității omului, ne apare ca un mecanism al timpului cronometrând vârstele temporale ale oamenilor, și când suportăm toate ipostazele timpului, care se pretinde veșnic, însă pentru noi e caduc, vizualizăm timpul în osmoză cu fiindul prin viziuni esoterice, până spre capătul lui în care se prefigurează veșnicia, și cu tentaculele spiritului care vrea să depășească limitele fiindului, înșfac necuprinsul în care vreau să mă metamorfozez pentru a avea un corp nemărginit, și din acest motiv îmi proiectez ființialul în univers, știind că acesta este un infinit limitat.