Scrisoare

Servus domnișori și domnișoare, căpriori și căprioare! Să monologam împreună. Despre primavară. E vremea când păsărelele ciripesc, copacii înfloresc, tinerii se iubesc, mințile ni se sucesc și copiii se smintesc. Cel mai nimerit lucru despre primăvară este că vine taman atunci când se termină iarna. După ce te-ai debranșat, să-ți rămaie gigacaloria-ntreagă și îndrugai verbe la condițional-optativ la adresa diferitelor regii, fie ele și autonome ale statului, acum nu-ți vine să crezi că ai scapat. Gata, e cald, poți să-ți scoți pijamaua de sub haine când mergi la serviciu și chiar bocancii când te duci la culcare. Pentru noi, bărbații, primăvara debutează cu dorința arzătoare (căci o dorință care nu arde, nu câstigă, am zis!) de a ne arăta admirația față de frumoasele noastre compatrioate. Sigur că așa o ființă atrăgatoare cum e femeia, trebuia sărbătorită de doua ori, atât pe 1 cât și pe 8 martie. Ba, eu zic că ele ar fi meritat chiar și de trei, atât ca avansul si lichidarea nu intră așa de repede. A propos, o să fac un sondaj de opinie printre colegii mai luminati (deci, la întâmplare): no, d’apăi ce-or fi vrut să zică finanțistii prin “lichidare”?! Când eram tânăr, pentru lichidare te băgau la păstrare ani de zile, acuma așteaptă toți lichidarea și poliția nimica? Ei, comedie, parol țațo, să n-am parte de coana Joițica dacă vă mint! Primăvara se mai întâmplă să aiba loc și ziua păcălelilor (numai de n-ar cădea-n același timp cu vreo lichidare ceva...). E o zi excelentă pentru ăia de au orgoliul să se creadă deștepți (propun alternativa gramaticală: “dăștepți”, mult mai expresivă). Într-o țară caprovecinistic-mioritizanto-manoliană ca a noastră, e imposibil să nu îți demonstreze cineva că ești prost și să nu fie un grup care să se bucure zgomotos. Mai mare bucurie decât asta cu “I-am făcut-o lui Gicu!” nu exista. (Lasă, Gicule, bravos tată, ai reușit să faci niste oameni fericiți până mâine!) Primăvara vin și Sfintele Paști. Iar despre asta eu nu vorbesc urât, nici măcar aluziv. E un moment de reală bucurie. Plus ca stăm acasă și cozonăcim, drobăm, mielim tot ce poate fi mielit și unii dintre noi mai cu stare și dare de mână, chiar ouăm. Dar mie, ca să fiu cinstit, îmi place mai mult vremea vinitului și țuiculitului care vine dup-aia. Pentru cunoscători și poligloti, pentru românii din străinatate, care poate au mai uitat, recomandăm la tzuikulasion, die palinkuleinen, los mititelos, the grătăreișăn, servite neapărat lângă o frumoasă Damme și un kasetofon de unde se aude sacadat the ceterash. Bineînțeles, astea le-am spus pentru că nu se poate să nu vie ea mătușa din Germania, unchiul din America, verișoara din Italia sau sora cumnatei cuscrului din prima căsătorie a fostului socru de era bunicul primei soții, cine știe de pe unde. Si-ăia din străinătate trebuie hrăniți bine, din două motive: a) și ei e ai noștri, vorba cântecului (să mor care știu ce cântec, da’ am zis și eu așa, să nu mi se cunoască agramatismul amorfizant și autosuficienta pseudointrospectivă, mă suspectez chiar de spirit anarholingvistic și mă simt cumva anomic) și b) la câte E-uri, F-uri și G-uri mănancă ăia în neagra străinătate, merită și ei de două ori pe an să se hrănească românește, ba chiar să bea românește dacă –fireste- nu e pe-aproape atotpânditoarea și atotvegheoza noastră poliție rutiera, la fel de romaneâscă la originea ei. În rest, numai de bine. Să aveți un iepuraș de playb…ăsta, de Paști cât mai bogat (de ce n-au pus ăștia elefănțelul de Paști, nu știu! cât să care și iepurele ăla, săracul?) și să petreceți sărbătoarea Învierii așa cum vă doriti!