Câtă apă a ajuns
În marea de sus a psalmilor,
Câtă zăpadă a plâns
Până la malul magilor...
Cât lemn s-a nevoit
Până la scara spre cer,
Cât foc a iubit
Până la raze de porumbel...
Câte
Departe-ntr-o gradina fara aur
In care eu eram singur balaur
Cu pomi cuprinsi de roza visare
Cu radacinile in gaurile negre ale cerului mama
Si fruntea lor cu reflexe argintii
De glasul
Flori albastre ratacesc absurd
Printre paduri de stihuri adumbrite
Cu contururi rectangular infasurate
In paratraznete zglobii
Cristaline reverii nu isi pot opri sangerarea
Alunecand in
Intr-un afis ce pare de postav
Un sir de nume imi surade grav, sau brav
Pe scanduri ce par crescute langa niste gauri
Intre peretii unde joaca arahnide carti
Intr-un ecou etern ce propaga-un
Câteodată mă plimb în pădurea cuvintelor de brad
Cu mângâierea vântului pe creștet în timp ce
Pășesc singur ca un cânt,
Și-s ca un lup ce-și duce-n sine haita,
De soarele vechi fiind flămând.
Zori stropiți de ape-albastre
Pe figuri ușor nubile
Se întrec pe mici buchete –
Firicele de ondine se reflectă-n întuneric
Și în buze amare pline,
Ca al treilea ochi feeric,
Ca o
În câmp a răsărit o păpădie
O chinuie cam aprig vântul indârjit
Și un stejar închide ochii decojit
Cu crengile împreunate nerăbdător
Din plainurile americane o tornadă
Joacă un șah și nu
Diogene
Îmi pun atent o pernă pe scaunul electric,
Privesc stupid în jur și respir un smog eclectic,
Cravata roșie o pun în cui și afișez steluțe unite într-un cerc
Vicios, un ștreang se
Iara te-ai ratacit subit,
Grilajul s-a pornit,
Zburata-i iar printre vechi lunci,
De unde zburda aberatii si colinda prunci,
Ai uitat bicicleta? Nu, doar mersul pe ea...
Si ai intrat in camere
Cred in balsamul florilor
Restul e o minciuna
Alergand spre prapastia infinitului mort
Hai, spune-mi cate cifre ai strans
Rostogoleste-le pe drumurile inghetate
Si picteaza-le abrupt pe cioburi
RR