Raul Huluban

\"poem pe glont\" mi-a oferit certitudinea ca merita sa iti caut textele asa ca voi veni din cind in cind cu cite un comentariu.
puternice, limpezi si aerisite toate strofele, cu innoiri ale respiratiei, resuscitari ale atentiei cititorului si citeva contrapuncte venite la timp, exceptind-o pe ultima atit prin imagine cit si prin sens, dar mai ales aceasta frinare brusca a fortei prin \"vis\" si \"semne de punctuatie\"; sunt sigur ca e o ironie amara cu sos dulce care taie adinc, dar strica mult poeziei, aproape fiind de non-sens, umplutura de spectacol, fara mesaj revelator in concordanta cu restul textului. (nu-mi face placere sa o spun). te mai citesc.

bine ai venit pe site, Daniela. primul poem din acest grupaj este, da, este superb, fie poate doar și pentru faptul că așteptam ca o femeie să-l scrie. felicitări.

desi imi repugna total orice text care include acea idee a \"poemului despre poem\", fireste, facind exceptie textele care imbunatatesc major ideea sau ii aduc o fateta personala remarcabila, poemul tau chiar mi-a placut si l-am recitit.
efectul de naturalete al limbajului primei strofe este obtinut dar in pofida acestui lucru din pacate, anunta tacit literaturizarea. strofa a doua efectiv tisneste. cintareste foarte greu in acest poem; aprecierea mea pentru calea de-a ajunge la asemenea constatari si pentru acest simplu al transcrierii care odata asimilat, aproape contureaza autenticitatea stilului unui autor. strofa a treia se apropie de ceva surreal (si indiferent daca gresesc aici), firescul ei, in crescendo fata de strofa anterioara, consolideaza, pecetluieste un poem destept, interesant, pe care nu-l scrii in fiecare zi. cam atit ar fi scrierea intrucit cred ca ideea poetica s-a consumat si ce faci in continuare e sa gasesti a way out printr-o dantelarie anuntata initial si continuata aici; ultima strofa impinge spre circular si calea aleasa e literaturizarea din pacate pentru versurile bine taiate, fugitive, impactante, mergind spre imagistic si sensul acestuia, numai prin aruncarea cu litere in bec / intuneric readuci efectul si atmosfera strofelor reusite cu adevarat. poate ca nu obtii perfectiunea dar ai elegantul curaj de-a vorbi despre ea. abordarea este subiectiva, poate gresita in totalitate, insa ti-ar fi placut sa-mi vezi reactia la strofa a doua.

tu esti undeva mai subtil spre final si putin parodic in inceput, Ionut, comentariul tau suna cumva dar si sa fii un autor dada ti-ai da seama ca majoritatea versurilor nu merg alaturate in acest fel si ca textul lui nu zice nimic.

eu i-as zice lui grigore sa-si mai tina pe acasa penisul si sa-si scoata totusi poezia, daca o are.

Două versuri bune: \"nu există antidot pentru nevoile mele curente/ doar o singurătate care mă învăluie ca o aură\". Predilecția ta spre macabrul, lugubrul ontologic este evidentă fie în cazul în care o produci în mod conștient fie existentă ca un liant subconștient care se leagă în text; asta ar fi o trăsătură marcantă în ultimele tale trei texte, totul e valid doar dacă îi imprimi susținere(!). Ziuă, frică, șir de cuvinte, flegme uleioase și alte cele; sunt două căi: imprimi în mod conștient, atent, aceste stări cititorului(1) sau le redai -sub o formă narată- întrucît să fie deductibile din fapte(2) pentru ca respectiva angoasă și respectivul puroi să fie evident. Personal, nu m-ai convins, e doar un text mai bun decît cel postat tot azi. Încă un lucru: din moment ce puroiul nu este în prim-plan și nu acaparează substanțial sensul poemului, de ce să folosești asemenea sintagme scîrboase și nefericite, cînd starea predominantă a poemului este una de rană deschisă?- fapt mult mai evident; inutil a căuta sintagme/ termeni șocanți ori fie ei cît de direcți cînd \"șocul\" se produce prin alte metode.

o tensiune și-o candoare poetică subliminală aș putea spune, întrucît excitația nivelului senzorial este umbrită de ambiguitatea țintei / cititor învîrtit și pierdut prin vers sau pseudoînșelarea voită a autorului? frumos aș spune...

poetul anatol xevra făurește-n taină poeme adevărate, îmbină aurul merelor din coș cu singurătatea și Groaza unui fiu a lui Iov parcugînd niște drumuri din lumile Ilincăi Bernea, nimic mai superior decît vocea sa înțeleaptă dar care-și privează cititorul de revelații lăsîndu-i mici surprinderi mirifice dar plurivalente.

Îmbunătățirile sunt evidente, felicitări pentru modificările operate. Am multe de spus despre această nouă variantă a textului dar nu o voi face preferînd să comentez viitoarele tale postări; sper doar la un minim progres vizibil and to worth the effort. Te rog, schimbă acest titlu jalnic.

Reconfortantă lectura și fericit ales subiectul tranșat. Așa privite mărunțișurile cotidiene care izbesc și zvîcnesc în omul încercuit de provocări îi denaturează verticalitatea iar importanța înțelegerii lor o poartă tocmai cei poziționați în exterior, posibile victime sau ținte. Mi-ar plăcea schimbat stilul dvs. de-a scrie eseu dînd o importanță aleasă felului de-a fi inovator și autentic în tratarea subiectului selectat, vocea proprie conducînd și disecînd / analizînd / saturînd tema aflată în discuție menținînd viu interesul cititorului prin stilul eseistului(1) și nu prin tema discutată(2) și o mai bună pliere și interacționare a ideilor alături de referințele vii și atît de necesare – asta în cazul în care mi se permite a-mi oferi părerea-mi părtinitoare dar sinceră. Înțelept exemplul lui Steinhardt, mi-a plăcut în mod deosebit.

Nu neaparat nouă, actuală și departe de-a fi saturată, tema orașului comparat cu viața și ciclurile corpului, minimalizat într-un animal cu particularitățile aferente; prea scurtă pentru a trata impactant subiectul, poezia surprinde în stilul 80iștilor exteriorul, privîndu-se de implicații și optînd pentru a fi laconic, lapidar, cîștingînd atenția cititorului printr-un început promițător și dozînd senzația în cele din urmă / valorificînd laturile progresive ale imaginisticii textului.
Constrîns de excepția textului scris de tine voi lăsa cîteva observații, lucru care nu-mi face plăcere să se întîmple; prima strofă: inversînd versul doi cu primul obții senzația de inside-outside/ extrovertire plusînd fluiditatea textului și valorificînd liantul “și”: cablurile încinse la maxim/ și orașul-animal întins pe spate/ transportînd sîngele care/ controlează erecția clădirilor. Cuvîntul „menține” înlocuit cu „controlează” aduce un plus de complexitate ideii – “explozia” n-are farmec fiind “menținută” (prea lipsit de sens) ci eventual “controlată”. Sintagma de final a strofei: “menține clădrile în erecție controlată” e mult prea plină și indigerabilă prin vb., 2subst. și adj. (vezi varianta mea); strofa doi: ratată prin cele doua poluări fonice: „mișcarea regulată” respectiv „cu curajul”; „înapoi” e în plus, „înspre” fiind o variantă fericit aleasă; deasemenea alternanța cuvintelor ocazional folosite („jind”, „vehicule”) cu a celor actuale („matrice”, „insesizabil”, „orgasm”) denotă nesiguranță / afectează calitatea textului. „Niciodată pînă la capăt/... niciodată/ pînă la/ orgasm” nu oferă decît crispare în rîndul lecturii și a logicii textului; o dezbinare/ dezaxare/ detractare ca încheiere era mai fericit selecționată.

Claudiu, anul trecut ziceai ca vii intr-un comment sub articolul care anunta evenimentul si nu ai mai aparut (prima teapa pe care-am luat-o); cu \"lansarea\" la fel (si ce teapa faina am luat, in special eu), iar daca asta e sa fie alta teapa mare si lucioasa, in gaura te sarpe te caut in constanta ma baiete:) da-mi si mie un mail apropo

Cînt al sufletului cu suflet al tău la fiecare pas-moment cînd furtunoasă viața face temeliile să tremure din adînc și să-și reverse în celălalt invers-viața primind-o precum partea de jos a clepsidrei, atunci cînd îngemînarea, iubirea și ocrotirea celuilalt îl continuă. Un poem din viața celor două suflete lăsate, așternute prin cuvinte, a ceea ce sufletul este.

tu silvia (ca asa se adreseaza lumea din zona in care traiesc inca) te rog sa-mi lasi vreo 3-4 link-uri de la niste poezii cu ingeri scrise de tine ca acum am iesit de sub dus si mi-e pofta de o ciorba cu ingeri. dupa ce o fac le-o dedic ingerilor tai si implicit tie. pe seceta asta merita sa ne distram un pic, nu?

plăcerea a fost de partea mea, Daniela.

de ce ai incadrat-o la explicite? n-are niciun cuvint care sa produca panica in suflete si taieri de respiratiune. mai bine fara, sa intre si cardiacii:D

nici eu, si tot ce faci tu e sa potentezi misterul, si e trist, si e mare misterul, dar vreau raspunzul cind il gasesti. k?>

partea comuna cu cititorul adica imaginea spatelui femeii e punctul \"cald\" al poemului care dezvolta (abia acum) scenariul autorului. fain gindita faza.

pentru mine e prea rapid ritmul cit si dezvoltarea poemului. dupa lectura nu ramin aproape cu nimic si sunt nevoit sa reiau; personalul / individualul intr-o forma si alaturare personalizate (o bulina alba aici) dar insatisfactia si insatietatea actiunilor - puncte cheie ce pierd valoare in redare - (cea neagra acum), partea comuna cu cititorul e imaginea spatelui gol de femeie care incetineste mini-filmul in mintea cititorului. e fain, imi place, dar se poate obtine mai mult.

e genul de poem-idee cap-coada pe care il apreciez cind il gasesc prin lumile astea largi. imi place, Andrei, exprimarea fixa fara metaforizari / imagini complicate / si cuvinte-adjective, limbaj care merge in pas cu recitarea. ma impiedica cele trei puncte dinspre final doar, si ce ti-as putea sugera e sa restringi forma versurilor, s-o asezi mai fix si pregnant - ar fi o mica bijuterie apoi. n-am trecut demult pe la tine, dar te citesc.