Raul Huluban

Inoni,

am inteles raspunsul. cand am citit ma gandeam la altceva. doar suprafata. ai dreptate:)

alaturi de voi,
cu drag si din partea ei,
Aprilie

Inoni,

spuneai asta:

Obiceiul de a gândi negativ te poate distruge la fel ca un cancer. Elimină-l din sistemul tău, refuzând orice gând negativ.

asa ca nu ai dreptul sa gandesti asa:

orice om meritã o a doua șansã dar eu merit oare?

alaturi de voi,
cu drag si din partea ei,
Aprilie

Maria, Inoni,

V-am citit pe amandoi si nu stiu daca v-ma lasat semne pana acum, dar o fac azi, acum, pe aceast vis nemuritor al dragostei. Ma intrebam pe parcursul textului oare vor putea sa ma invete sa iubesc si eu asa?:) Mi-a ajuns adanc, mi-a luminat mintea, intr-o seara si-ntr-o zi in care era intunecata, m-a inconjurat cu adevar, cu realitate. Intotdeauna ma intrebam care este realitatea, si uite am gasit raspunsul: singura realitate este iubirea, de a te darui si a iubi. Iubesc si eu, iubeste si ea, ne iubim... ce ne dorim e sa curga anii peste si prin noi, parfumati de mireasma iubirii noastre. Iubind sa trecem peste toate... in final nu raman decat anii in care ne iubim, nu ramane decat binele care il putem si ni-l putem face... si totusi raman multe, dar fara iubire... (ce ramane?).

alaturi de voi,
cu drag si din partea ei,
Aprilie

daniela, lasa-i pe ceilalti, ei sunt ocuparti cu primavara si... eu tot de primavara sunt nascut (14 aprilie) dar mi-e rau de ea. e un fel de nerv bacovian care mi se strecoara prin tot corpul, ma innebuneste pur si simplu. il detest. uite... iti promit o poezie de primavara, tu continua marea, nu p[entru mine, nu pentru ceilalti, pentru tine. spune-ne visul tau de zi de pe mal...

printre carti si ceai,
abia astept,
Aprilie

am intrat pe pagina ta si nu mai pod da inapoi:) la orice text pot sa incerc o apreciere critica dupa fortele mele, dar la poeziile tale e mai greu. totusi, astept acea mare promisa. o sa fie cu totul deosebita de celelalte, stiu eu ce spun. (cat despre cafea cred ca o sa beau cu toti prin bucuresti, de vin fiert mi-e frica sa-l beau cu tine, o sa ma tragi prea tare de limba, de fructe nu e cazul, cred ca ramane un ceai de tei:) abia astept). curge poemul, ce sa spun despre el? mai mult am vrut sa-ti las un semn ca te-am citit. poate ca e prea repetitiv \"inapoi\". imi place cand nu scrii sub forma de strofe, ci o faci liber. dar ti-e caracteristic si imi place. astept deci acea seara tarzie:)

cu drag,
Aprilie

desi versurile si ce e dincolo de ele au o existenta, un adevar poate grav, trait, pronuntat, am ajuns sa te citesc cu placere si cu un zambet pe fata. chiar ma bucur ca te-am descoperit. comentarii ti-am lasat, dar numai azi realizez ca imi place cum am ajuns sa vad prin versurile tale, si nu e nimic mai frumos decat sa vezi dincolo de ele, sa le vezi aura si izul de existenta. despre textul de fata iti voispune mai putine:). am avut o zi... nici nu o pot incadra undeva, dar e bine ca a fot altfel, ca prea tanjim dupa acel \"ceva\" care e de fapt \"altceva\". acele parti; secunda, dorintele, iti fac scriitura aparte, si asta e bine. astfel te recunosc. inca ceva: ajung sa il privesc pe eminescu mai dulce prin tine. mie nu imi place deloc, chin pe mine cu el la olimpiada si la liceu, dar prin tine totul capata un farmec, un alt farmec. multumesc sorana pentru frumusetea care nu exista in imagine, ci este dincolo.

cu o cafea aromata pentru tine,
Aprilie

Draga Andreea, foarte rau ca nu te comentez, dar te citesc aproape de fiecare data. E timpul sa imi las gandurile si prin paginile tale. Ai facut ceva bun prin acest text, speram ca multi o sa aiba de invatat sau o sa mai invete ceva nou din cuvintele tale. Ar mai fi cateva de zis depre felul in care ar trebui sa arate un comenatriu (sa nu spunem apreciere critica pentru ca am risca sa lovim prea tare). Ce lipseste de multe ori e lipsa bunului simt. Sunt comentarii deplasate cu adevarat, care lovesc poate si in cineva cu o vreme buna pe Agonia. Cateodata te vezi luat peste picior, sau ti se comenteaza ironic. Lipsa de colegialitate (sa spun asa). Prin comenatrii nu se urmareste pierderea timpului, sau salutarea autorului (aviz celor care folosesc: super!!!! fara cuvinte!!!!! daca as spune ceva as risca sa .. !!!). Prin comentarii iti arati felul gandirii tale vis-a-vis de ceea ce te-a marcat intr-un text, incerci o interpretare, dar cel mai de folos apreciezi critic lasand la o parte subiectivismul. Nu ma voi duce mai departe. Astept continuarea. Iti doresc putere in lupta cu acesti agonici:) si fie ca frumosul si farmecul poeziei sa te atinga mereu, tot mai subtil si mai inalt.

Cu drag,
Aprilie

ramuri se rup
umbre, reci pe zid se catara
fara lacrimi
anii trec si-n palme cateva lacrimi
se usca

Planeta prinde contur si gaseste cateva margini prin chemarea simpla si frumoasa a impletirii mainilor. Degete sudate de trifoi care au intotdeuna patru foi si nasc un alt anotimp pe o alta planeta. Poate fi ceva mai frumos decat o planeta unde exista un inceput cu radacini puternic infipte, cu ramuri hranite cu (si din) Iubire?

Cu drag,
Aprilie

Dragoste in echilibru, in balanta frumosului condimentat cu un macabru usor. Trecere de la inocenta si frumosul copilului asemuit cu acest sentiment inaltator care este dragostea, la fragilitatea sufletului intins pe o ata subtire care se poate frange. Inceputul ar suna mai profund sugerat ca sentiment, nu expus: \"dragoste e\".

Cu placere pentru lectura,
Aprilie.

Poemul incepe intr-o nota puternica, dar coborand se pierde prin explicatii. Dupa primele trei versuri ai putea face o pauza, schimband putin ideea, \"condimentand-o\". Prea explicit. Finalul trebuie sa fie o bomba care la ultimul vers, la ultimul cuvant, sa explodeze in mintea celui care citeste. Blestemul este rotund prin ideea sa, nu are nevoie de intarire: \"crancen\". Interesant blestem al Iubirii.

Cu placere sa te citesc,
Aprilie

Primul vers ma atinge si ma lasa vulnerabil pentru restul versurilor. Sunt satul deasemenea de tot si de toate, si nu ma pot odihni. Nu imi dau seama care e cauza, si cu atat mai greu surprind consecintele. Vreau si eu sa ma inchid intr-o carte, cu riscul ca inima sa mi se ingalbeneasca precum paginile roase. Imi doresc macar sa reprezinte (inima) scrisori \"din roase plicuri\" pentru cineva, iar in rest... nu mai ramane nimic, ma retrag intr-un paradis in destramare, un paradis dezordonat. Raman surprins totusi. Stiam ca ascunzi durere in tine, dar se manifesta si in versuri (normal). E acea durere care dincolo de chip ma loveste, ma face vulnerabil si bolnav. Cautam suferinta dincolo de masca, cunosc (putin) omul Loredana, dar in poezie (eram egoist) asteptam sa ma incante cu rauri acoperite de valuri de zapada, cu o Loredana care sta langa radacinile unui copac batran, care isi canta frumusetea... si cu atat mai mare e \"surpriza\". Aveam nevoie in poeziile sa aud raul, sa aud muntele, copacii (si nu stiu de ce acest fapt), dar \"totusi este trist in lume\".

Cu drag,
Aprilie

as fi indus in eroare, sau cel putin as deschide o polemica deloc folositoare daca as contesta faptul ca aceste versuri sunt sau nu haiku. in final, nici nu trebuie sa fie; trebuie doar sa transmita. sunt macinat de felul folosirii verbelor: rade hohotind care nu ar avea deloc substanta daca nebunul nu ar fi gadilat. apoi continua gandul meu: de ce este gadilat de ploaie? de ce nu de iarba, sau de orice altceva? are un substrat bine alcatuit, care deschide meditatia. stand sa ma gandesc mai mult, ajung sa ma intreb daca este haiku. inca nu stiu, dar esenta are. enigma ar fi cauza rasului, dand iar alte interpretari. numai punandu-ma in locul nebunului voi ajunge sa inteleg de ce rade, dar concluzia la care am ajuns (si o spun cu voce tare) este ca mi-am dat seama de adancirea versurilor, si exclam: este haiku!

cu respect,

am incercat sa-ti scot din poezie dimineata pentru a vedea daca gandul tau mai ramane vertical, am incercat sa scot muzica luminii pentru a vedea taria, puterea mintii tale; si te-am gasit intelept, frumos in interior. goliciunea si-a facut cuib in mine atunci cand am aflat ca iubirea s-a dezbracat ... (fa fel ca numele poeziei)

cu o cafea,
Aprilie

poemul este rotund, are un inceput si un sfarsit (dar nu in sensuri, lasa mereu loc viitorului, e rotund datorita succesiunilor imaginilor-sentimente). este un regret/repros/ suspin. nu este o concluzie, nu se refera strict la ceva, este o calatorie fara destinatie; si, dumnezeule, zorii sunt negrii vesnic fara pasarea din tine (erai un tren), iar acum ai ajuns o gara. dumnezeule, grea e singuratatea... cafeaua ti-o las, ela, plec tacand...

buna intrebare, un joc parca \"de cuvinte\", un joc parca al copiilor, al indragostitilor, dar, lasa acea urma, acel strop amar ca apasa, doare, care se zbate intre bine si rau (si asta e bine) dar creeaza acel gol, acel nepatruns, acea lipsa de putere de a gasi un raspuns: \"suntem copii, suntem demoni/ingeri, poate suntem indragostiti... totusi, daca suntem copii?\" si totusi... nu gasesti raspuns. sper sa nu te deranjeze vizita mea, dat fiind ca poezia este trecuta la personale. te citesc cu o deosebita placere. aud plansul care exista si in mine...

cu o cafea,
Aprilie

sentimentul tau acopera cititorul (cel putin cu mine asta a facut); m-a aplecat, apasat, m-a pus exact in pielea ta. este puternic strigatul. am sa revin prin textele tale. imi place sa gasesc.

crina, mi-am promis ca nu voi mai lasa niciodata comentarii textelor trecute la personale. nu iti voi da nici un sfat, nu iti voi spune nici macar parerea mea. nu am acest drept de a vorbi despre tine sau el. ce vreau sa iti spun e ca am fost si eu in pragul unei sinucideri dar nu am avut taria de a ajunge la final pentru ca o data cu mine, murea o prietena adevarata. nu imi pasa de nimic ce lasam in urma, nici macar de fetele parintilor care m-ar fi gasit. stiu prea bine cum e sa ajungi in acel stadiu: in cel al prietenului tau, si chiar in locul tau, de a sta intr-un cimitir (prea bine le-am trait). nu voi da satisfactie celorlalti de a afla amanunte. daca vrei ma poti gasi pe yahoo messenger la raul_huluban sau imi poti scrie pe raul_huluban@yahoo.com. (mult am stat si m-am gandit daca sa iti las sau nu vreun semn. sper sa nu regret ca am facut-o.)

daca celelalte mari ale tale m-au bucurat, m-au facut sa traiesc vise sub ape de metafora si viata, acesta prefer sa il traiesc trist, tacut, dar nu din egoism, ci din frumusete pentru valurile proprii (intunecate). observ ca sunt \"clipe\", sunt doar imagini si franturi de mare, franturi de soare care au si un final, au si un sfarsit. final care nu crede in amintiri, final care nu crede intr-o inviere. nu ai nevoie sa-ti spun care sunt reusitele in aceasta promisiune, nu ai nevoie de interpretari pentru ca nici nu exista de altfel. ba da, exista. dar depinde de culoarea valurilor (sa nu ma intelegi gresit). te detasezi de timp si esti un cersetor cu mana intinsa spre vise (dar imbracata intr-o haina a sufletului curata, precum sufletul tau). timpul este si el prezent in aceasta creionarep, dar nu conteaza in oglindirea nisipului, in rozul amiezii. e doar o farama de nisip care nu se mai vede. o alta noapte cu un alt val apune/rasare, cauti zambind ca o floare de cires, ajunsa pe mal, la capat, la final. mai ramane clipa sa se sfarseasca si actul va fi complet, cunoasterea finalizata. si ce ma intereseaza negurile, valurile vuioase? nu ma (mai) impresioneaza corabiile si cantul de lebaga ci ajung sa il doresc dintr-un cuget bolnav. ajung sa-mi inchid ochii de frumusetea ce a fost (oare?), ii inchid din mahnirea nascuta in mine, nascuta cu venirea noptii si luna nu e decat o mama vitrega, nu e decat uraciune in fata mea, ajuns sa vad ca nu se mai numeste mama. ci tot ce am trait a fost o clipa. si mai stiu doar ca clipa nu este numai una, si stiu ca nu vor mai fi altele. acum caut marea stand pe mal. ai o frumoasa mare, Ela, am auzit-o si eu candva. azi o cuprind intr-o ceasca insa. haiku-urile sunt frumoase, desi eu scriu negru. sa nu crezi cumva ca asta am simtit citindu-te, asta simt demult. marea ta e frumoasa. dar cred cu desavarsire ca te-as intrece daca daca as compune pe baza ideii de mare promisa:). pentru asta trebuie sa o ascult intai si apoi iti voi arata pumnalul cum loveste prin haiku. (stiu ca nu pot sa ma pot inalta peste iubitul tau, Marea, si nu-l pot scrie mai bine ca si tine, dar, am si eu iubita mea, o floare de iris, si cred ca e cea mai frumoasa iubita, la fel cum tu crezi ca Iubitul tau e cel mai frumos, nu?:) amandoi sunt frumosi, si scriiturile nu le putem compara sub nici o forma, nu putem pune fir de nisip peste fir de nisip pentru a vedea care reuseste sa fie mai galben...)... putem insa sa inghitim clipa. de ce nu? oricum trece! vreau sa o iau si sa o pun in cafeau mea. asta am facut cu aceasta clipa. si e tot mai amara...

din marea mea,
o cafea, tie, Ela,
Aprilie

ultimul vers nu face deloc bine. e ca si cum ai spune o poveste si pe la mijlocul ei s-ar auzi: \"raul, la mancare!\". cam asa mi se intampla cand citesc ceva, si \"realul\" (sa zic asa) intervine. la fel faci si tu. ma lasi sa vad ce erai si ce esti. atat imi trebuie, atat trebuie cititorului, ca el mai apoi sa intrevada putin din viitor. tu ii explici ultimele versuri, care sunt ca sarea pe rana. poezia e frumoasa, dar ultimul vers pur si simplu nu e la locul sau acolo. despre virgule: folosite asa, parca e matematica. lasa trecutul, prezentul si urmarea sa curga, nu o delimita, nu o frange cu semne de punctuatie.

cu drag,
Aprilie