Raul Huluban

Panza, pieptul care strange, uscatul; prin aceste lucruri storci efectul propus si iti reuseste. Imagini zugravite bine cu substratul de melancolie care-si are rolul lui. Ai putea pune o virgula dupa \"afara\", textul s-ar termina mai subtil si concentrat.

E ciudat ce gandesc si ce urmeaza sa spun: aduci a Simona Marcu. A fost pe site, poate ai citit-o. Te urmaream prin cateva texte si vad oscilatia intr-un oarecare stil romantios si intr-o zbatere a sinelui, zbatere ce o are oricine; la tine se simte altfel, preocuparile sunt tot mai diferite atat ca fond cat si ca forma. Daca ai exploata fiecare element care te urmareste atat in real cat si in scris, ai putea crea mult mai mult si de la un alt nivel. De exemplu in text trebuie sa razbata acele imagini printr-un efect imprimat din personalitatea ta, prin scrisul tau pe care sa-l doresti a-l slefui: imprima-mi mie o senzatie, o frica, o spaima, o exaltatie prin cuvintele tale; plapuma, frica, tunetele, ploaia mai ciudata decat in real sunt puncte importante de la care poti pleca, exploatand(u-te). Fii atenta la fiecare cuvant, detaliu, imagine. Sper sa nu vorbesc prea mult si prea greu. Ia-ti avant si scrie, in textele ce vor urma voi comenta pe text. S-ar putea sa vezi si sa (te) pricepi mai mult propriu-ti scris. Daca vad ca nu merge, iti voi da si o adresa de mail sa schimbam cateva impresii. Cine stie? Poate vom ajunge la poezie. De texte si de oameni e plin site-ul, de un suflet care transpare prin scris ca al tau, mai rar. Toate cele bune.

Pe urmele aventurii lui Rimbaud, poezia nu trebuie sa prospecteze doar tenebrele si nu e chiar realul absolut. Acest \"jam\" cu Ioana si Bazil arata ca sunt ei isasi in pseudo-parabolele de aici, in care o imaginatie aberanta descrie un desen regulat, ciudat, plin de cotituri neasteptate, si, ma ales pigmentat de o ironie care da farmec si prospetime bizareriilor voite. Nimic pastos, greoi in acest \"gem\", are o cursivitate si se leaga bine de toata frumusetea.
Mi-a scapat in momentul postarii lui, sau am amanat, nu mai stiu, dar niciodata nu e prea tarziu sa recompensezi un asemenea text.
Poezia regizeaza, scenarizeaza, asadar, si are drept scop chiar adevarul practic.

Hai ne urcam in tren. La 5 dimineata va astept in gara la Constanta. Si ii zic de acolo \"La multi ani frumosi\" Danei. Mai de langa mare. Aici e noapte, la Dana, e Marea.

La multi ani frumosi, Dana. Frumosul sa mearga alaturi de tine.

Cu drag,
Raul Huluban.

Bun-venit va spun si eu.
Frumoasa lectura; acest \"neplin\" de pretutindeni parca isi face cuib si in mine - o stare si un adevar bine indus. Finalul il simt venit prea devreme sau oarecum lasand un gol, nesustinut; poate din cauza ultimului vers ce-l consider simplist (sau care nu spune mult) comparativ cu ideea-ansamblu - \"nu ramane nimic\".

\"oferind solutii precare\" acesta este singurul vers care ma deranjeaza si imi suna pretiozitate; iar ultimele 4 versuri se pot uni intr-o strofa. In rest, imi e pe plac.

Mihaela a inteles foarte bine parerea mea, uitati-va ce raspunde. Deasemenea am facut-o pe un ton care sa nu deranjeze, pur si simplu mi-am exprimat parerea. Atat timp cat un text nu este trecut la personale, voi spune ce cred fara nici o perdea, dupa cum am facut-o mereu si o voi face in continuare. Ea scrie foarte bine, tocmai de asta m-a uimit textul ei. Cand atitudinea mea depaseste limita bunului simt atunci va voi ruga sa ma treziti la \"realitate\", daca vi se pare ca o iau pe cai gresite. Nu inteleg de ce va deranjeaza si o parere negativa. Ea a inteles foarte bine si a luat-o ca atare, fapt ce m-a bucurat; chiar daca simte altceva, a inteles si o alta parere. Pe agonia trebuie sa se comenteze doar pozitiv, nu sunt la curent cu vestile?
Ce ma uimeste e ca antecomentatorii mei rar sau putin au vorbit despre text, dar despre parerea vecinului toti o condamna.
Mihaela, imi place cum scrii, textul acesta l-am citit de cateva ori, si tot nu imi place. Te-am citit cu mult timp in urma si voi continua sa o fac. Keep up the good work, feed-back-ul pe agonia face bine, doar cei ca tine care stiu sa-l vada vor intelege. In textele urmatoare promit o analiza mai pe text. Parerea a fost de ansamblu. Toate cele bune.

Mihaela a inteles foarte bine parerea mea, uitati-va ce raspunde. Deasemenea am facut-o pe un ton care sa nu deranjeze, pur si simplu mi-am exprimat parerea. Atat timp cat un text nu este trecut la personale, voi spune ce cred fara nici o perdea, dupa cum am facut-o mereu si o voi face in continuare. Ea scrie foarte bine, tocmai de asta m-a uimit textul ei. Cand atitudinea mea depaseste limita bunului simt atunci va voi ruga sa ma treziti la \"realitate\", daca vi se pare ca o iau pe cai gresite. Nu inteleg de ce va deranjeaza si o parere negativa. Ea a inteles foarte bine si a luat-o ca atare, fapt ce m-a bucurat; chiar daca simte altceva, a inteles si o alta parere. Pe agonia trebuie sa se comenteze doar pozitiv, nu sunt la curent cu vestile?
Ce ma uimeste e ca antecomentatorii mei rar sau putin au vorbit despre text, dar despre parerea vecinului toti o condamna.
Mihaela, imi place cum scrii, textul acesta l-am citit de cateva ori, si tot nu imi place. Te-am citit cu mult timp in urma si voi continua sa o fac. Keep up the good work, feed-back-ul pe agonia face bine, doar cei ca tine care stiu sa-l vada vor intelege. In textele urmatoare promit o analiza mai pe text. Parerea a fost de ansamblu. Toate cele bune.

Anumite \"pretiozitati\", tehnici, procedee (numeste-le cum doresti), toti folosim in vederea obtinerii efectului; insa luandu-le in stare bruta si neadaptandu-le propriului, etc, duce spre cliseu si plafonare. Inteleg ce doresti prin respectivele paranteze, dar in calitate de cititor doresc sa aud rezultatul, nu intentia. Cunosc experimentele si textele tale insa nu ai nevoie de apelarea la anumite \"idei, versuri mai...\" ci de tine, la tot ce te formeaza, caracterizeaza, ridica si coboara. Daca te uiti la Pavel Stratan sigur nu vei simti vreo influenta a pretiozitatii, exagerarii, etc. Mizeaza pe tine, autodepaseste-te, uita de curente literare si de ziua in care te afli. Iti spun pentru ca intelegi, si stii ca nu vorbesc fara a fi sigur de mine. Cat despre ce zici in final, multumesc. Inteleaga fiecare ce doreste, depinde de ce doreste sa inteleaga. Sper sa nu intru in offtopic, despre text e oricum vorba.

Singurul plus al acestui text este limpezimea redarii. In rest, ti-as spune ca atunci cand dau de un text care debuteaza cu \"o să strige cuvintele\" I press the back button. Clisee si schimonosiri, melancolie fara rost si nesustinuta in text. Insa textul are un fir care se leaga destept iar finalul revine cu un fel de inversare a imaginii si ducere mai departe a sensului. Acestea doua ar fi plusurile. Poti renunta la acele doua paranteze din text, doar irita; foloseste-le cand e ceva inedit, e preferabil sa vad intentia ta poetica si nu sa-mi dai sa aleg cum sa-ti citesc poemul. Ce ma deranjeaza e acea \"alambicare\" si rostogolire din prima si a doua stofa, caci ultima si acea nostalgie si sentiment fata de \"(s)curge anotimpurilor\" stiu ca e a ta, am mai intalnit-o la tine.

Sper sa nu fiu inteles gresit, dar acest text e chiar \"fara nici un rost\". Nu-mi sugereaza nimic, iar faptul ca \"storci metafore\" nu impresioneaza respectiv atinge pe nimeni, chiar daca sunt \"proaspete\" (dar tocmai asta e, lipseste proaspatul, in schimb natura este muncita tare mult in poem). Poate pe cei de acus 20 de ani ideea de \"poem fara nici un rost\" i-ar fi surprins, mie imi spune doar \"text sub mediocru\", vorba lui Suman. Sper sa nu fiu inteles gresit. Toate cele bune.

Plecarea si poezia pornesc mereu din alb, alb-verzui, din semipretios, din acest “Jad” al existentei care deja contine pretiosul invaluit insa in surplusul altor componente care nu intotdeauna aduc clarul si limpedele. Prin simboluri se incepe reliefarea acestei Esente si Poezii in spatele mastii imaginatiei, care ia calea succesiunii secventelor de real tinzand spre inaltare: astfel copiii sunt fara “plans in buzunarele” inimii si batranii nestingheriti in fata mortii datorita acestei intrari a spiritului (pregatit, trecut peste pragurile parcurgerii) in “orasul de jad” luand cu el parti uneori ale vechiului, ale amintirii, insa intotdeauna in alb. Pentru Om poate fi pasirea mai aproape de Ideal, pentru Scriitor pasirea mai aproape de Ea, de Poezie, tocmai prin folosirea acestui Jad (de un luciu sticlos, folosit la confecționarea unor obiecte de artă). Textul curge natural si nu se impotmoleste in imagini care sa abunde in explicarea acestui inefabil sau care sa scoata din taina intentia poetica; deasemenea nu simt versuri care sa necesite slefuirea, revenirea asupra lor. Poezia este condusa de o atitudine care se simte pe intreg parcursul si devine categorica, grava, sau revoltata la simtirea surplusului (pamantescului, vechiului) ce poate interveni in creatie (“nici un ban de irosit pentru ziua de ieri” / “am plecat fără să întreb”), tinzand doar spre desavarsirea Jadului.
O poezie care se citeste invers omenescului.

Vlad Catalin,

ATM - Alexandru Malin Tacu (19 noiembrie 1969 - 21-22 decembrie 1986).
36 - adica 36 de ani de la nasterea sa poetului. In pagina de autor, Dan are inscrise texte de acest mare poet. Iti recomand scrierile poetului, cat si participarea la eveniment.
Salut si eu manifestarea, din adanc mi-as dori sa fiu prezent.

Fotografia si adancirea ranii in poezia ta merge mai departe unde totul e posibil ca in “Supradoza”. Uneori totul se roteste in scrierea ta luand noi valente si aparand in ipostaze imbunatatite simtindu-se progresul si continuitatea. Vis-à-vis de acesta afirmatie se pot face trimiteri la acele serii vechi ale tale “jurnal cu tine, o lighioana si restul lumii” dintre care imi aduc aminte de “sunt o reptile verde” in care exista un vers “sângele meu este întotdeauna la fel cu sângele tău” putand fi considerat un axis mundi revenit in scrierea acesta a ta, oarecum restrangand/ rezumand ideea “filmului” pe care era construita “jurnalul cu tine…”. E frumos sa vezi un episod nou, un altul si un altul al aceleiasi ipostaze vechi, cum bantuie, nelinisteste, si se asterne inca o data intr-un nou episod/ secventa, progresand atat prin imbunatatirea fondului cat si adoptand o alta forma.

Este de subliniat reusita de a axa scrierea in acea zbatere a Ei care-L cuprinde, iscand un tremur in toate cele patru parti ale textului prezent. Succedarea partilor este bine facuta chiar daca se pot observa unele intreruperi de cadru si reluari, unele treceri si felul cum acestea sunt “cusute”.
Aparentul sau chiar existentul dialog (nu doresc a fi exact in interpretare, considerand ca nu aceasta este rolul unui oarecare commentator/critic dupa cum zicea G. Calinescu in ale sale Principii de Estetica) se ridica si continua pe existenta unui fir al povestirii cuprinzand toate cele 4 scrieri. Lasand aparenta unui dialog incitant in intelegerea cititorului, acesta este nimic altceva decat monolog, iar intamplarile si intelesurile sunt redate tocmai pentru ca Ea sa le inteleaga, si nu miza pe o redare gradate si frumos mestesugita cum se poate interpreta. It’s something that seems to contradict itself.
Mi-am oferit placerea de a-mi vorbi despre textul tau; la urmatoarele promit si o oarecare tindere spre critica si nuantarea partilor si scartaiturilor minore. Iarta lungirea mea, sufar de acelasi lucru ca B. Perdivara.

Partile care imi par reusite sunt cele din prima si ultima strofa. Inceputul e foarte bun, scris prin acel filtru nocturn al simtirii care rezoneaza de multe ori cu nerostitul incepand astfel o calatorie pentru suflet si simtirea acestuia – versurile se leaga intr-un manunchi al intelesurilor reusit redat. Continuarea mersului este oarecum intrerupta si din mirificul calatoriei anuntat atat din incipit cat si din titlu deviezi sau te opresti in asteptarea unor raspunsuri sau intelesuri venite din exterior trezind nerostitul prin acele “spune-mi” / “arata-mi” care ar fi putut lipsi cu desavarsire; deasemenea ar fi fost de preferat sa nu apelezi la prezenta unui discurs / monolog / sau chemare – numeste-o cum vrei – din simplul motiv ca adresarea in mod direct cat si folosirea acelui “poate” repetat transforma poezia in altceva; paradox spun eu, cu toate ca o calatorie trece prin neprevazut si incertitudine (“poate”), asteptam o incheiere a calatoriei, o rezolvare (“… la capatul noptii”) si o noua perspectiva a anumitor esente si nerostiri.
Mi-a facut placere parcurgerea textului, Diana.

Un text care m-a surprins din incipit si pana in final. Versuri care vibreaza pe sensuri multiple, pe o muzica a unui suflet (al poeziei) grav. Reusesti sa creezi atmosfera propice unui om care isi doreste arma (like Kurt Donald Cobain - numai ca el nu a cerut niciodata - like myself) iar dupa aceasta lasa randurile care sa adanceasca propria-i rana. Captiv si complet textul, cu un final care nu m-a dezamagit deloc. De remarcat atitudinea autorului fata de el insusi si in interpretarea lucrurilor (\"Nu poti crea nori pe care nu i-ai vazut, sau daca da, inseamna ca nu vezi bine\"). Un autor a carui scriere promite - cel putin in ochii mei.

Puternica viziune de realcatuire a ultimului vers spus altfel, intr-un context diferit de altele. Uterul tin minte ca o fascina pe Ioanan si ajuns sa ma fascineze si pe mine prin misterul si subtilul pe care il poarta, loc pe care il tratezi ca pe o inima. \"Se scoate totul cu grija din Uter\". Mi-ar fi placut sa nu dezvalui miza textului prin titlu.

Am mari probleme cu plamanii in ultimele zile, si cand am vazut 120 am inceput sa cred ca nu doar cu plamanii am probleme...
Textul merita recomandarea, ma bucur s-a intamplat. Cand scriam primul comentariu ma gandeam ca merita un comentariu-analiza, cel putin, daca nu si o steluta. Acum le are pe toate. Astept scrieri la fel de bune, Ioana. Noapte buna tuturor.

Atunci cand o fac, o fac in stiinta de cauza. Vorbesc cand stiu ce vorbesc, daca nu, beau pe banii altora si nu platesc decat de jumatate, ca la Agigea:). Pot sa iti ofer o interpretare personala a acelui stacojiu, pentru ca atitudinea Ioanei in poezie o cunosc, i-am parcurs azi ultimele 20 de texte de cateva ori. Si ce ma uimeste e ca nu inceteaza a ma uimi:).

Acel stacojiu are rolul de a te irita pe tine ca lector al textului si tocmai asta a facut -pentru ca are rolul lui predefinit. Atelierul cu toate accesoriile lui (oglinzile, frigul, crizantemele, etc) sunt toate piese intr-un decor care au caracteristici comune, influenteaza personajul din poezia de fata prin efectul puternic ce-l exercita asupra scriitorului, de unde si tonul confesiv-terifiant. Ea (vocea din poezie care aduce viata in toate acestea) trebuie sa duca mai departe exercitarea apasarii, a efectului, astfel incat se ancoreaza/ raporteaza la un fel de real (si care in acest caz cat si in cazul general al poemelor Ioanei, El este un adevar - dureros, etc, nu are nici o relevanta, inseamna realitatea la care revine eul poetic), real pe care il percepe bruiat, stacojiu, pentru ca nu il poate transpune mai departe decat in aceasta masura (oarecum iritata, deranjanta, cum si cu tine a facut-o). Ce scrie Ioana este minunat din punctul meu de vedere, mai ales cand o citesti mult, reusesti sa intelegi toate intrarile/iesirile pe care le intalnesti in scrierea ei. Sau macar cititi-o cu inima. E de ajuns un vers sa va impiedicati:).

Poezia ta insasi e nebunie in oglinda. Incepand cu forma simetrica in care e asezata, continuand cu acea constructie cauza-consecinta care patrunde adanc in tine si in final ajungand la vocea afectata de aceste lucruri. Dupa cum spuneam, este de remarcat efectul construit pe idea cauza-efect din prima strofa: frigul ia nastere si se leaga de mort, crizantemele se hranesc din mainile vinetii, iar din lucrurile existente ea isi face autoportretul. Acesta ar fi noul, idea, pe care o aduci; ca mai apoi sa te recunosc, sa te simt si sa simt marcarea acestor randuri din vocea-ti: prezenta lui este resimtita (atat prin imaginea sa cat si prin evocarea pe care o faci direct cat si prin trimiterile tale – din acest poem si din altele precedente), actiunile tale oarecum lasate pentru a le comite (scrii de multe ori din perspective cuiva care se scrie a doua zi sau ca urmare a unor intamplari – de exemplu aici, toata atmosfera si pseudo-viata existenta in respectivul “atelier” te fac sa te surprinzi, sa te surprinzi intr-un autoportret, asta daca ar fi sa folosesc cuvintele tale) si ritmul in crescendo, atunci cand incepi sa te redai putin: te inghesui, iti lasi picioarele “in afara”, lucruri care intr-o oarecare masura ar putea fi considerate nu tocmai aflate intr-o stare de progress de cineva care te citeste frecvent, daca nu (te)-ai surprinde constant, tot mai diferit si tot mai poetic. Cred ca acesta e rolul savarsirii autoportretelor, nu, Ioana?