Raluca-Stefania Mihai

Toamna nu este doar tăcere. Nu este doar sanctuarul tristelor cuvinte îngemănate cu griul cerului. Este și o stare de spirit, un moment în care ridicăm privirea spre anotimpuri. Spre ceea ce se afla

Anotimpul ruginiu ce plângea la fereastra zorilor clădit-a pe frunze aurite templul tristelor dimineți. Clopotele răsună-n străfundul orașului uitat. Din palmele vremii tăcerea se scurge

Soarele-mi alearga in noapte, cu razele in vant. Isi ascunde bratele nesfarsite in luminile tacute ale orasului. Am ars prapastia tacerii intr-un ceas sfarsit de iubire. Gandul meu, avalansa de

În cea din urmă bătaie a orei, întind mâna către tine începutul și sfârșitul meu. închid ochii și strig: \"Și acum, încotro, umbră? în ce prăpastii să-mi uit sufletul?\" În cea din urmă

Ai vrut să-mi otrăvești gândul atingând mărturisirile sfinților. E târziu, iar îngerii pitiți sub streașina nopții se sting... privirea lor pierdută hrănit-a cărțile sacre ale

Anotimpul desculț aleargă spre palmele zării... toamna a apus... în acel septembrie când secundele de ceară ale timpului scrâșneau pierdut... cerurile de frunze

Moto: Nu as fi crezut nicioadata ca voi sta atat de aproape de o persoana care nu-si poate exprima emotiile decat prin semne. Demult, doi copii si-au scrijelit pe trupul unui fag numele si

Literele aleargă pe hârtia fără de care eu nu aș mai fi fără de care rândurile n-ar mai smulge umbrele de ceară ale asfințitului. Scrisoarea de adio a trupu-mi și-a împrăștiat în vid

azi trup de inger nu mai am nu mai plang, nu ma mai izbesc de tacerea ce ne-nconjoara... azi lacrima de inger nu mai am nici chip de lut nici suflare de om nici gand de despartire

Fapturi nocturne pasesc pe universuri plutitoare cautand umbra tacerii. Pasii lor lasa cratere adanci cu iz de eternitate. umbrele aripilor corbilor se prelungesc pe cuvintele sculptate de

Din hora umbrelor se desprindea...Omul Atunci eram...Eu: un fir de nisip fără vânt un strigăt fără ecou un plâns fără lacrimă Din hora ta rămân...Eu

Lumina dimineții e mai puțin plăcută Când îmi amintesc că nu mai începem ziua în doi. Poate dacă singurătatea nu ar vorbi același limbaj ca noi Am fi mai puțin departe unul de celălalt Și am

nimeni nu-și mai strigă pe nume tristețea, azi e simplu să spargi, între priviri de înger, sticla fumurie a orei. nu te mai pedepsesc mâinile albe ale uitării doar îți arată obrazul

Aș vrea să ajung acasă,dar nu mai știu unde se află acest loc… Patul în care mă pierd noapte de noapte și mă regăsesc dimineața… Brațele în care timpul nu mai era timp… Acea canapea vișinie în

Pași de rouă gri se ascund în umbra celei din urmă dimineți. Se sfârșește povestea. Trist e gândul albastrul al norilor... Și unde ești tu? Urme de lacrimi gri în ochii de piatră ai

Astăzi florile de tei nu-și mai lovesc umbrele de gleznele luminii, doar surâd la fiecare atingere a ploii târzii de mai. Acum nu mai e timp de afecțiune, când să facem și asta

Þi-aduci aminte, străino de toamna în care priveam frunzele cum sfârșeau? Cum ștergeam culorile cerului cu o privire? Þi-aduci aminte, străino, de vremurile de început când alergam după

Mă tem că toamna-mi va ucide clipele... Albastru să-mi fii!

Știi ieri aș fi vrut să-ți povestesc despre iubirile mele, dar cred că timpul nu ne-ar ajunge. Ar trebui să prefacem secundele în minute minutele în ore orele în zile zilele în

In momentul in care am scris aceste texte aveam zece ani..daca am evoluat in acesti opt care au trecut astept sa-mi spuneti voi... lectura placuta! Anul de gratie 1996.. Unde esti? Unde esti

Moto: \"C\'est fini/ c\'est fini la comedie...\" Dalida Te așteptam la ieșirea din acea clipă cu brațele deschise, cu inima numai iubire, însă tu întârziai prin

Se întâmplă câteodată să-mi rămână doar clipele. Nici mai mult. Nici mai puțin. Doar momente care ar trebui să-mi șteargă dorul de tine sau mai bine spus, dorul de mine. Am crezut că dacă te țin

Luminile grele ale orașului stins se jucau pe chipu-i obosit când își amintise de viața de dinaintea lăsării întunericului. Nu putea distinge din acel film decât o cameră în care fericirea se

Desculta imbratisam copacii umbrele frunzelor cazute in acel inceput de...tristete. Aripile frante, talpile de ploaie ale toamnei eu... cantul... nici sa astern cuvinte nu mai pot