Le parfum du regret...

Aud cum bate timpul insistent la ușă, dar eu...eu refuz să îi deschid! Prefer să mă înfășor cu petale din parfumul regretului, să mă apese melancolic tristețea ce s-a născut când greierii își cântau simfonia. Îmi stă scrisă în palme cu hieroglife și alte semne ciudate istoria regretului...începe cu \"era odată...\", dar e tot ce pot descifra...se-mbină toate cu liniile mâinii ca și cum s-ar fi născut din aceeași peniță și se îmbrățișează după ce nu s-au văzut de...aproape o eternitate... Nu știu încotro să-mi îndrept viitorul...trecutul stă împachetat în aceeași cutie de bijuterii de pe noptieră...legată acum cu o panglică albastră, cea roșie suferea prea mult. Mă surprinde o ușoară euforie, totul trece granițele echivocului și rămân suspendată într-un colț al camerei cu arzătoarea dorință de a opri totul în loc: fără teamă de necunoscutul ce se îndreaptă cu pași repezi, fără amintiri din vechiul album de poze aruncat în podul plin de pânze de păianjen, aici și acum - asta să fie tot ceea ce să conteze. Un miros înțepător de lavandă, cu nuanțe de praf și imagini întunecate în subconștient, o tentă de suflet uscat de bătaia vântului și gustul dulce-amărui al bomboanelor acoperite cu cacao - parfumul regretului ce se-mprăștie prin universul celor triști...