În mai bat clopotele morții
în mai bat clopotele morții frunze se coboară din copacul vieții rând pe rând se mai aprinde-o lumânare... singurătatea nu mai poartă cortegiu de sublim... în mai bat clopotele morții
R(Raluca Rus (Sîrbu)Parfumul vieții...
Cum ar fi dacă am putea, printr-o alchimie pură, să creăm un parfum al vieții, dureros de amețitor, dar odată inspirat să ne pătrundă în plămâni și să ne poarte, fără drept de apărare, pe valurile
R(Raluca Rus (Sîrbu)Aripi de hârtie
Înger cu aripi de hârtie ce se topesc la prima atingere a Soarelui...chiar ai crezut în mitul păsării Phoenix? E mult prea ușor să trăiești în iluzii...dar nu sunt aripile ceea ce fac un
R(Raluca Rus (Sîrbu)Din lumină...spre lumină...
Mă doare singurătatea din lanul de secară...miroase a lacrimi vărsate tăcut, iar sunetul lor, lovind granulele de pământ, îmi incendiază timpanele în strigăte mute... Ce mai contează o dezamăgire
R(Raluca Rus (Sîrbu)Le parfum du regret...
Aud cum bate timpul insistent la ușă, dar eu...eu refuz să îi deschid! Prefer să mă înfășor cu petale din parfumul regretului, să mă apese melancolic tristețea ce s-a născut când greierii își cântau
R(Raluca Rus (Sîrbu)Paradoxuri
Mă tot gândesc cât voi mai permite ca paradoxurile ce iau naștere în mine să-mi întoarcă universul cu 360 de grade și să mă pierd inconștientă și amețită de lava de sentimente ce a erupt din vulcanul
R(Raluca Rus (Sîrbu)Dintr-un jurnal de scriitor...
Mi s-a întâmplat de multe ori să vreau să scriu, să simt că nu îmi voi găsi liniștea și pacea interioară dacă nu fac cuvintele martori trăirilor mele (la fel ca atunci când povestești prietenilor o
R(Raluca Rus (Sîrbu)Timp
Ieri mi-am ridicat privirea spre cer și am strigat: \"Timp, te urăsc că mă controlezi și nu te pot controla!\"...și după aproximativ două ore în care ploaia mi-a fost suflet căzând din cer pe
R(Raluca Rus (Sîrbu)Oglinzi paralele
Mă uit împrejur și viața mi se sparge asemeni unor oglinzi paralele, una câte una, dureros și orbitor, cu cioburi mărunte împrăștiate pretutindeni, și tot așa, parcă la infinit, până când mă aproprii
R(Raluca Rus (Sîrbu)Liniște
e-atât de liniște încât aud razele lunii bătându-mi în geam, stelele căzătoare izbindu-se de pământ, mucegaiul nopții înflorind sub genele neadormite și ploaia grea ce inundă suflete
R(Raluca Rus (Sîrbu)Rugăciune
mă sting... iau din mână cenușă și curg în izvoare de lacrimi - încă găsesc părți ce s-au desprins din nemurirea sufletului meu... mai dor... încă mai dor coroanele de spini ce-nțeapă
R(Raluca Rus (Sîrbu)Orașul cu îngeri decăzuți
orașul cu îngeri decăzuți e luminat de luna fadă... tot ce-a fost viu e moarte acum - lacrimi secate prelinse pe-obraz împiedică ochiul să vadă... străzile sunt pline de aripi... nimicul
R(Raluca Rus (Sîrbu)