radun gabor

pășește desculță în mine străbate-mi toți kilometrii de dragoste pripășiți prin cuibul cald al sentimentelor din amfora inimii soarbe-mi mustul sângeriu călcat cu picoarele tale până la

Un tavan alb niște capete aplecate peste mine râzând un cordon ombilical o foarfecă mare nesterilizată un petec de cearșaf zbierătul strident al durerii gânguritul mușcase

În spate port o carapace care-o târăsc cu trupul prin colții nemiloși ai anotimpurilor numai o singură dată în viață soarele îmi va surâde în cavitatea toracică atunci mă întorc cu fața spre

Amestec în mine amintirile cu primele zile însorite de vară val spart la porțile ochilor decantând în pupile sentimente voi fi indiferent la lumea ce va muri la lacrima fierbinte și rece

Când iubirea mi se desprinde din umeri voi da brațelor formă de acoladă să pot împrejmui numele tău ar trebui dată o lege muritorilor sau altceva asemănător venită de sus când iubim

Lansez săgeți pe sfoara hiperbolei înnodată la capetele celor două inimi ochiul din suflet țintește mărul ce-ți stă așezat pe pletele ninse nici o săgeată nu ți-a străpuns rotundul bătrâna

Vinerea n-o pot deosebi de ziua de luni și cafeaua de joi bine că s-au inventat literele altfel răsfoiam interminabile calendare. bine că mai există viață altfel n-aș fi putut face

Când eram copil îmi era teamă de groparul satului îl recunoșteam după târâitul pașilor și forma umerilor aduși ca semnul întrebării care-i ținea într-un echilibru perfect nelipsitele obiecte

A trecut azi pe lângă mine deloc hâdă deloc logodnică nu avea coasă nici glugă mirosea a formol m-am uitat sub capacul vieții dar acolo nu era nimic nou nimic din ce să nu fi văzut

Câinele din mine a scăpat a rupt cureaua prinsă- n vârtejul lanțului lăsându-i o rană de carne vie în jurul gâtului acum se încură haotic prin labirintul curții de piatră

Sub pătura ierbii nisipul despică sămânța luminii peste lumile noastre doar o limbă de clopot abur de cafea și zornăit de oase.

Tatăl meu nu a murit el a adormit în brațele mele într-o cumințenie sfântă simplu fără durere moartea nu a existat a existat doar în mine vidul acela imens ce îmi sfâșia carnea până-n

Aștept sub ceasul de la Universitate secundele lui mi se înfig în inimă ca niște săgeți cupidonice mâine soarele răsare la ora șase și șase minute și va apune preț de o viață în rănile ei.

Totul a devenit un ritual sacru de fiecare dată când vii eu te aștept cu pieptul larg deschis simt că tu nu vei rezista tentației și îmi vei smulge o boabă de strugure din inima mea

Nu-mi striga numele la răscruce de drumuri glasul tău va rătăci prin țărâna cărărilor inima muntelui încătușează surzenia ecoului iar eu mă înec adânc în trupul tău respirând răspunsuri.

Vânez pete de culori prin retina ochilor, mâna-mi dresează penelul focalizându-le pe pânza unui tablou undeva în mine, peste un timp îl voi scoate la licitație, devenit bogat și

Dacă îmi vei întoarce spatele versul acesta va prinde gust de lacrimă cuvintul s-ar topi pe cerul gurii odată cu clipa împotmolită-n naftalină bucură-te ca la un ultim spectacol al

Prin golul concavului albastru picuri de ploaie-mi spală lentilele gelatinoase în spate tainic ascuns un insectar cu amintiri străpunsă de vârful acului ruginit o aripă se zbate agonic visând

Înainte să te descopăr erai o simplă femeie nimic altceva asta până când ne-am copt între piepturi sâmburii mărului acum ești mai mult decât femeie lucrurile au devenit complicate cerul

În fiecare dimineață cu o mână îmi pipăi trupul ca nu cumva noaptea să-mi fi furat ceva din el lăsându-mă ciuntit zorilor când mă scol simt dureri înseamnă că trăiesc dar mă gândesc

Atunci când plâng îmi ascund lacrimile în mareele mărilor ca tu să nu afli vreodată ce înseamnă tristețea Atunci când râd voi aduce rază din soare să-mi încălzească buzele secate de

Tu ai rămas acolo unde fluturii au învățat prima oară să zboare printre fraze și rugăciuni incastrate în catapeteasma altarului spre care-mi ridic ochii plânși eul tău e o gară sfâșiată de

Când voi iubi îmi voi pune pe piept un munte de piatră greutatea lui să-mi pondereze o mică parte din bătăile pulsului necontrolat al inimii mele devenită un vulcan în erupție o mișcare se

Astăzi nu mă calcă nimeni cu mașina, mă urc în autobuz țin banii relaxat în buzunar, sunt flexibil și transparent ca un clopot turtit de meduză aruncat într-un ocean de cerneală. Pe