altul

din fericire pentru cititorii și prietenii tăi nu ești altul, ești același poet plin de vervă care mizează totul pe roșu...
în acest poem îmi pari mai metodic, incizând cu precizie prezentul exact pe muchia dintre lumile tale interioare. finalul este puternic și întregitor ca de obicei. mă simt penibil disecând un poem ca acesta care e un adevărat spectacol interior. mă las în voia bucuriei de a te reciti.

Secvența “pășitul peste umbra unui cal” mi se pare un job interesant pentru că îmi amintește de cei patru cai apocaliptici, de o înțelegere a trecerii “fără comentarii” inutile, ci numai țintind spre perfectul slăbiciunii (“doar vârfuri și călcâie”). Reluarea “pășirii peste” în a doua strofă, de data asta “peste macazuri”, subțiază ideea unor alegeri care poate nu sunt cele mai bune, dar care merită a fi înțelese pur și simplu așa cum sunt.

Îmi place cursul – gaussian, aș spune – de la “nu se mai poate” la “s-ar putea totuși să mai existe” până la “ora aceea se ascunde”. Mi se pare un model credibil pentru a exprima ontologicul. Jocul dintre același și altul susținut prin repetiții, prin personificarea “cuțitului elvețian”, prin ideea călătoriei, îmi amintește de Mircea Eliade. Notase el pe undeva nevoia de a rămâne același oricâte experiențe transformatoare ar fi trăit.

Expresia “coada calului” este și un loc în București, la Universitate. Coada aparține acelui cal pe care stă Mihai Viteazu. Oare o mai folosește cineva?

Pentru că îmi place cum taie “cuțitul elvețian”, aprind un reflector de la balcon. :-)