Radu Sorin Danut

Motto: [rugăciune] în anul de grație 2011 am ajuns să măsurăm pâinea cum se măsoară pământul la ecuator și poli tatăl nostru, ne mai ții minte? (Anton Jurebie) Iată chipul de miriște unde

Motto: ...Am murit într-o zi de toamnă, m-am veștejit și m-am uscat și am căzut de pe stâncă, la fel cum cade frunza din copac, când se usucă... La primăvară sper că o să înmuguresc iarăși.

în zodia calului de aramă toamnă venea, toamnă curgea la Nucșoara arama părea mai strălucitoare decât aurul ca și cum ar fi privit [dinspre] soare spre noi iar visele cu inorogi erau

toamnă crudă. acoperă cu frunzele tale trupul gol noi suntem din altă iarnă unde lumina nu cade octogonal în noi radiind dinlăuntru. toamnă, vino și pleacă frunzele tale moarte de un

Motto: fie Iubirea în noi să înceapă [Daniel Turcea - Epifania, III] ne sărutăm pe sub ștreașina serii și vară și toamnă de iubire îmi vorbești știm că așa ceva nu există. doar trup

I luntre și punte se pune lumina în Inimă II lină curge lacrima în Inimă III departe apune soarele în Inimă IV lacrimă mică umple Inimă frântă V singur alerg pe

să înghiți toate lacrimile mele și nu o dată, nu de două ori ci de douăzeci și nouă de ori. tu, copile de nisip crescut într-un oraș de piatră doar soarele m-ar acoperi în toată soarberea

Este bine la bătrânețe să ai ca amintiri imagini frumoase. Dar este și mai frumos să existe imagini care să-și amintească... de tine.

ca o gură străină și mută se deschide orașul gata să înghită deopotrivă oameni și vise. pe strada cu nume ușor de ținut minte - urma copilului din mine. orașul meu plin de lalele și de

Casa mea plină de crăpături nu are gust de beton nici de cărămizi calde lăcaș de fildeș neîntins pe câmpie fără iarnă scurtă doar un anotimp nesfârșit locuit de copilărie. stam fără de

Motto: \"De dormit dormeam, dar inima-mi veghea\" [Cântarea Cântărilor, 5,2] Îmbracă-mă, Doamne, în veșmânt de inimă cum odată era Adam în grădina Ta – iarbă minată cu glasul

\"știu, vom muri dar câtă splendoare!\" [Daniel Turcea] ura noastră cea de toate zilele o carte ce se scrie câteodată și în doi pagină cu pagină lacrimă cu lacrimă nicio zi

\"Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori\". (Psalmul 102) lacrimele sunt flori ale aceluiași câmp iar tristețea are același parfum... de inima mea strânsă

cursele cu bunicul în săgeata albastră spre copiii lui erau făcute cu grijă în fiecare vară. dar și geamul imens în care toată natura mergea cu el și prin el. cu locurile, oamenii,

lumea este o cutie în formă de inimă inima mea mărginită. de carne, de sânge și de cuvinte de gura ta și de noi. inima-mi veghea ca un vis care acoperă liniștea din noi.

Timpul se dilată în vapori pe cealaltă parte a suferinței tic-tac. ceasul impecabil din bucătărie anunță (i)repetabil catifelate clipe tic-tac. Trecerea mea cale de o respirație din

Undeva la munte iarna ține locul tristeții copilăria are miros de fân jertfit și gust de lapte proaspăt muls. Amintirea are un ecou greu pe câmpul prelung florile bune de ceai sunt

într-o dimineață banală mobilam camera cu umbre un pat pentru vis o icoană care să-l vegheze o fereastră deschisă pentru celălalt îmi lăsam haina în cuier ca și cum aș rămâne pentru

iarna aceasta ningea liniștit în marginea sufletului meu fulgi mari cădeau pe urmele pașilor SorinDănuț va vorbi despre sine la persoana a III-a știu... un prost obicei ca multe altele ...îi

eu. pădurea ascunsă într-un fir de iarbă. îngrămădit într-un pumn de lut.