Radu Ioan Tudosan

Înainte să scriu Eu trebuie să-mi intru în rol Altfel nu pot Trebuie să-mi aduc aminte Toate minciunile Eu sunt Radu Ioan Născut în Bechet în urmă cu 28 de ani Nașterea nu mi-o amintesc Eu

acest poem ar putea începe astfel să spunem că astăzi a fost o atmosferă ciudată în casă posibil să se fi datorat faptului că Mark Lazy s-a trezit cu un gând foarte neobişnuit în minte "nu

Se întâmplă ca oamenii să știe Să vorbească în peste șase mii de limbi Din peste o sută nouăzeci de țări și astfel Se întâmplă ca oamenii să știe să scrie Poeme despre lumea din jurul lor Și

Te trezești la ora obișnuită și Te dai jos din patul moale și călduț pe covorul încercat de vreme Cu grijă și răbdare aranjezi patul apoi ieși din cameră Îndreptându-te spre baia cu faianță

în acel loc sufocant prin care oamenii circulă zilnic în fuga lor haotică spre devenire ea alina peisajul îl compromitea în liniștea de pe fața ei era cuibărit un mic Buddha un zâmbet

când eram un pici aveam cel mai tare ou de Paşte era mic şi tare de câță mi-l dăduse bunica bunica mereu îmi aducea ouă de câță de Paşte noi nu aveam câță dar cumva tot rezolva ea se ducea "pe

învârte-le maşină de uscat hainele să mi le scoți fierbinți şi fără pată dinăuntrul tău unde se amestecă yin-ul cu yang-ul sângele cu cerul spirale spirale spirale fața mea e toată prinsă-n

Să știi că aici ești numai tu Și toate acestea sunt fețele tale Tu să-ți aduci aminte să te mai privești și în oglindă Să nu le uiți Uitarea te înstrăinează de tine Mai știi când ai dispărut

Mama mea ştie Dar nu vrea ca eu să aflu asta Mă-ntreabă adesea despre ce mai scriu Deşi la viața ei a citit puțin Foarte puțin Mai puțin ca mine Iar eu nu-s nici măcar un cititor mediu N-a

Arma îi atârna de mână Reală și grea Arma devenise parte din tot Bătrân și bolnav era el Iată bătăile inimii Ticăitul ceasului Și toți acei șaizeci și șapte de ani viețuiți Așteptând

Încă nu se vede, dar vă zic, poeților, eu pot să scriu mai bine ca voi pentru că iubesc frumosul mai mult ca voi, poeților, eu sigur aș putea mai mult ca voi pentru că iubesc pe Christos mai

Sunt suflete în lume ce caută să se piardă de tot ce cunosc mai mult. În amurgurile metropolelor îmbâcsite de zarva radiantă a civilizației, sufletele caută să se piardă, ca și cum nimeni

Nu vreau imposibilul, Nu-mi doresc să zbor și nici să fiu invizibil. Astea-s pentru copii mici. Eu am crescut, Acum vreau doar să fiu mai vulnerabil.

atât de confuz încât absolut nimeni și nimic nu mă poate ajuta în afară de mine singura rătăcire demnă de luat în seamă

ei spun că dacă eşti pe bune faci artă din orice cel mai obişnuit lucru asta-i ce-am auzit poate înflori în poezie dar e bine să fie în moment cu adevărat autentic astfel în timp ce

spre sfârșit nu mai era nimeni care să lupte contra ta și liniștea te învăluise cu pânza ei legănându-te într-o armonie înfricoșător de adevărată în care parcă te pierdusei și glasul devenise din ce

Sunt treaz acum. Gata, mamă, M-am trezit. Tată, ce mai faci, e dimineață, ora șase, V-am sunat să vă spun că vă iubesc, Și că nu mai adorm. Nu, De data asta n-o să mai adorm. M-am

să nu fie despre mine să nu știu că toate de pretutindeni mă privesc fix pe mine să fie oricine altcineva dar nu eu fiindcă eu vreau mai mult să mă pierd decât să mă regăsesc capul meu bolta

dormeam dormeam dormeam şi parcă nu m-aş mai fi trezit din paralizie mă vizitau umbrele şi-mi era frică dar eu voiam somnul să mi-l duc la capăt mai tare dorința din urmă voiam să văd cât de

cei în zodia șarpelui își schimbă pielea pe neașteptate sunt imprevizibili ziceau mayașii oamenii se temeau de oameni în semnul șarpelui ziceau că au două extreme puternice dacă apucă pe calea

iar coaja în care ai crescut să se spargă rămâi precum miezul de fistic fără scut într-o lume sub presiune fără scut pe câmpul de luptă rămâi miezul gol dezvelit iar frigul cu răceala lui să

ciudat de frumos acest sentiment de căldură când din scara rece și neînsuflețită a blocului se trece pragul ușii cu numărul optzeci și trei unde nu ordinea ci haosul cuprinde ființa în brațele

Dar de acolo de unde se termină poezia, ce începe, poți te rog să-mi spui ce mai începe când nu-ți mai rămâne nimic de arătat ca atunci când în casa ta, viteazule, se făcuse loc nesfârșitului?

Viața este ceva... ce îți taie respirația, i-am zis, un labirint unde e necesar să te pierzi. Vei pierde oricum, nu înțelegi? Nu ai cum să câștigi fără să pierzi tot, tot, tot. Doamne, câtă