Comunitatepoeziero
Colecțiile - o facilitate nouă pentru poezie.ro
o soluție pentru multe probleme
4 min lectură·
Mediu
În cursul acestei luni voi finaliza și voi activa o funcționalitate nouă pe site. Cu ajutorul vostru, adică prin sugestii și idei noi, ne putem folosi de această facilitate pentru a rezolva mai multe probleme de care ne-am lovit cu toți în cadrul acestei comunități.
Întâi să vedem despre ce este vorba. Este vorba de colecții!
Ce este o colecție?
O colecție în poezie.ro va fi alcătuită dintr-un număr de creații cu un numitor comun, aparținând unuia (sau în viitor chiar mai multor autori) dintre utilizatorii care dețin un cont confirmat pe acest site.
Cum vor funcționa colecțiile individuale (de autor)?
Practic, aproape orice text introdus în site va putea fi asociat cu o colecție pe care respectivul autor a creat-o în prealabil și care îi aparține, astfel încât fiecare membru al site-ului își va putea organiza textele după diverse criterii:
- grupate după un concept sau o idee: de exemplu un volum de poezii (virtual, în curs de publicare sau chiar publicat deja pe hârtie)
- grupate după stilul în care sunt scrise: \"colecție de epigrame umoristice\", \"colecție de articole pe teme ecologice\"
- grupate după diverse identități pe care și le asumă un membru: \"colecția poetului Alexandru Elena\", \"colecția poetei Alexandru Elena\"
- și așa mai departe.
Colecțiile vor apărea listate în pagina fiecărui autor. Pe listele cu texte este posibil să apară o mențiune de tipul \"din colecția Oarecare\".
Cum vor funcționa colecțiile multi-autor?
Facilitatea nu va fi introdusă imediat, însă aceste colecții ar putea fi
- colecții deschise cu temă dată și un coordonator, la care poate înscrie oricine texte și la care coordonatorul poate să aibe rolul de a accepta/refuza/ordona materialele înscrise.
- colecții tematice: \"Volum virtual deschis cu poezie de toamnă\", \"Volumul: Limba Noastră\", etc
- colecții pe stiluri: \"Colecție de ghicitori\", \"Colecție de proză scurtă SF\", etc
- colecții periodice de tip Revistă Virtuală, cu o structură dată și la care colaborează online mai mulți autori
Ce implicații vor mai avea și cum se vor mai manifesta colecțiile?
Vă voi lăsa pe voi să veniți cu idei despre aplicabilitatea acestei noi facilități.
Colecțiile vor avea o pagină dedicată pe site, pe care vor fi prezentate în funcție de diverse criterii o parte din colecțiile existente.
Colecțiile materializate ca proiecte cu continuitate pot face demersuri pentru diverse finalizări ale proiectului online: cenacluri, revistă, volum antologie, etc.
Alte amănunte/facilități/probleme pentru/despre colecții:
- posibilitatea de ordonare a textelor în cadrul unei colecții
- numărul de colecții pe care le poate crea un membru va fi limitat, și va depinde de numărul de texte pe care le deține în profilul personal (ex: poate crea 1 colecție pentru fiecare 50 texte).
- va exista cu siguranță un nivel minim de acces pe care un membru trebuie sa îl dețină pentru a putea creea colecții. un nivel mai mare poate însemna și posibilitatea de a crea un număr de colecții suplimentare, indiferent de numărul de texte înscrise
- un text va putea în continuare să nu facă parte dintr-o colecție
- fiecare colecție va putea avea o imagine asociată (copertă) și eventual ilustrații suplimentare (de interior)
- care vor fi criteriile de selectare a colecțiilor afișate și promovate pe paginile principale?
- cum va fi structurată pagina de autor după ce activăm această facilitate?
Vă aștept cu păreri și cu alte idei și îmbunătățiri pe care le vedeți ca posibile pe ideea enunțată mai sus.
Acest demers are titlu consultativ iar decizia finală va îngloba ideile cele mai bune, deci discuțiile în contradictoriu sunt complet inutile și neproductive.
De aceea vă rog să enunțați orice idee sau părere printr-o atitudine pozitivă.
Încercați ca în loc de \"nu cred că e bine să...\" să vă exprimați la modul \"poate ar fi mai bine să\"
Aștept părerile voastre.
radu herinean
editor

01225.848
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Radu Herinean
- Tip
- Comunitate
- Cuvinte
- 630
- Citire
- 4 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Radu Herinean. “Colecțiile - o facilitate nouă pentru poezie.ro.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-herinean/comunitate/85879/colectiile-o-facilitate-noua-pentru-poezie-roComentarii (12)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Preluand ce a zis Caludiu Banu mai inainte. Colectiile \"de autor\" vor inlesni accesul la pagina acestuia (aceasta va afisa probabil linkuri la colectii, si nu sute de titluri, incarcarea se va face mai repede). Cel care intra acolo, se va duce la ceea ce il intereseaza: poezie, proza, epigrame.
Pentru vizitatorul ocazionalal site-ului, linkurile la/spre colectii \"generale\" (presupun ca acestea vor fi in homepage)(scuze ca repet: proza, poezie, umor, cultura, haiku, ghcitori, eseuri, istorie, etc.) vor usura navigatia pe site, ducandu-l mai repede la textele de interes pentru el.
Revin la colectille la nivel de autor. Ele pot fi privite ca niste sertare in care acesta isi poate organiza creatia pe volume (cele deja publicate, cele in pregatire), genuri literare - nu mai repet), eu-ri asumate (ma dau exemplu numai pentru a nu cita fara voie alte nume de pe site: veti intra (pe risc propriu, lasand orice speranta !) pe la Laurentiu Orasanu si veti gasi acolo si pe Calimero (leopardul sau mâța ?).
Propuneri
Unii autori cocheteaza cu mai multe genuri: ar trebui ca numarul limita de colectii de/pe autor sa fie mai mare.
Numarul de texte intr-o colectie (50 propus de Radu) e bun in cele mai multe cazuri. Daca ne gandim ca un volum cam bate peste acest numar, 50 poate fi neincapator. Pe de alta parte, cam asta era scopul, bibliorafturi mai mici, acces mai rapid, asa ca aceasta propunere (ca si cealalta) e de dicutat.
Efortul de structurare si efortul de implementare tehnica la care comite Radu merita apreciat si sustinut.
In aceasta idee insotesc acest comentariu cu o steluta.

In aceeasi ordine de idei, cred ca trebuie facut ceva si in privinta comentariilor din pagina de autor. (O expunere de maniera : Ultimile 50 de comentarii ale acestiu autor.)
0
Idee interesantă și realizabilă. În scurt timp o să putem citi și edita pe agonia.ro primele plachete virtuale. Succese tuturor!
0
Distincție acordată
Si eu cred ca e o idee care va facilita accesul pe site cu concluzia sa nu supraincarce prima pagina care si asa e destul de plina. Noi ne-am obisnuit cu ea, dar sunt sigura ca pentru un nou venit numarul mare de linkuri e ametitor.
Probabil ca va fi nevoie de cineva care sa coordoneze aceste colectii(dat fiind ca ideea de a limita formarea lor in functie de nivel e practica, dar nu foarte dreapta), fiindca altfel vor aparea asa de multe ca va fi si mai greu de navigat.
Mie cea mai interesanta mi se pare partea cu colectii pe teme, cu creatii ale mai multor autori. Din simplul fapt ca poate aduce lucruri noi. Daca accesul la aceste colectii va fi pentru toata lumea vom putea citi mai usor autori cu nivele mici care merita cititi. Normal ca asta implica existenta cuiva care sa controleze ce intra in colectie.
Dar mie chiar mi se pare ca in afluxul de texte se pierd scriitori de valoare si e pacat. Nimeni nu reuseste sa-i citeasca pe noii veniti. Poate astfel li se va da o sansa in plus.
Stiu ca asta implica foarte multa munca, de aceea consider ca initiativa lui Radu e demna de toata lauda.

interesanta propunere; am si eu citeva sugestii:
- daca este posibil, nu numai un text sa poata fi atasat unei colectii ci si o colectie. astfel s-ar putea obtine echivalentul unei carti si a capitolelor din carte si s-ar rezolva problema limitei de 50 de titluri pe colectie.
- mai mult, daca se vor permite colectii in colectii, se poate ajunge ca pe pagina principala sa apara numai colectii foarte generale (ex. \"revista poezie.ro 2004\" cu cite o colectie lunara in interior, fiecare avind sectiuni pe tipuri de poezie etc.)
- un text ar trebui sa poata fi atasat la macar doua colectii, de ex. o colectie proprie si una publica, de tip revista.
- colectiile publice ar trebui administrate de unul-doi moderatori; acestia nu trebuie sa fie dintre cei cu \"nivel\" dar numirea lor trebuie facuta de editori (eventual ca la concursuri, o persoana poate propune o colectie si i se aproba sau nu deschiderea acesteia); in cazul \"colectiilor de colectii\" moderatorii ar trebui sa accepte propunerile de colectii venite din partea altor colegi de pe site.
- colectiile particulare ar putea inlocui textele si comentariile in pagina de autor;
- propun trei colectii \"implicite\": texte neintrate in colectii, texte de atelier si texte in curs de aparitie.
- textele \"de atelier\" sunt trimise in colectia respectica de catre editori si nu pot fi atasate de autor nici unei alte colectii personale.
- aceasta ultima categorie (a textelor in curs de aparitie) ar putea rezolva problema celor care posteaza mult prea multe poezii in aceeasi zi, umplind prima pagina. Ideea ar fi ca fiecare sa aiba dreptul la 1, 2 max. 3 postari de texte in 24 de ore (functie de nivel, desigur). Dupa de se atinge aceasta limita, celelalte texte sa intre automat in aceasta \"colectie\" personala. O implementare ulterioara ar putea ca automat, dupa 24 de ore de la ultimul text postat, un nou text sa fie scos din aceasta colectie si postat pe site.
- comentariile ar putea sa dispara din pagina de autor. sa ramina numai un link care sa permita afisarea a cite unui set de comentarii (de ex. cite 50), tot asa cum sunt afisate si comentariile generale (implementare destul de simpla pentru ca exista deja, ar trebui doar pus un filtru pe autor).

sugestii și idei bune.
iată totuși o mențiune: cu cifra 50 poate nu m-am exprimat eu bine. acel 50 era numărul de texte NECESARE pentru a putea deschide o nouă colecție. practic, să luăm un caz concret:
autorul George Radu are 94 de texte și nivel 110. el va avea următoarele facilități:
- texte orfane (fără colecție)
- clasificare automata dupa TIPUL textelor fiindca are nivel peste 10
- o colecție primește pentru că are nivel peste 101
- o colecție primește pentru că are peste 50 de texte
- TOTAL: 2 colecții
iar în momentul în care face 100 de texte mai primește încă o colecție (pentru al doilea set de 50 de texte). Probabil ca de la 4-5 colecții în sus va fi alocată o colecție la fiecare 100 de texte. cifrele rămâne să le evaluez ulterior prin trial&error

Imi pare fericita, salutabila, desigur, initiativa lui Radu. Intr-un fel, parca m-as simti si vinovata...Gandesc, poate, numarul textelor in colectie e mai bine sa fie 100, cam cat ar constitui o carte?
In rest...Pagina principala imi place sa fie și asa cum este, doar sa nu publice fiecare mai mult de doua trei texte la rand, aglomerand-o cu doar numele sau, oferindu-i un aspect defel atractiv. De regula, editorii inscriu astfel textele noilor veniti, ale acelor care nu au nivel de acces, si, daca acestea, textele, mai sunt si de o indoielnica valoare literara, mediocre, unii vizitatori, deziluzionati, ar putea face abstractie - chiar de la prima lor vizita - de existenta acestui site.
La fel: dezagreabila, ca un chat neatractiv (cine si de cate ori m-a vazut pe chatul poezie.ro?) imi pare uneori si pagina destinata comentariilor...
Nu citesc niciodata ghicitorile. Foarte si foarte rar citesc ceva din epigrame, sonete sau personale. Depinde...
Nu ma tenteaza colectivizarea sub nici un aspect. Deci, nu ma intereseaza colectiile tematice. Sa ne complicam viata, inventand subdiviziuni, care ar necesita coordonatori...obiectivi? Ce inseamna obiectivitatea, cand e vorba de amatori? \"Instinctul\" cu care multi dintre noi \"insteluteaza\" textele? Devalorizand, astfel \"stelutele\"...Derutand noii veniti...
Poate, pentru ca somnoroasa, aberez...Tac.

eu ma gandeam la pagina de autor.ce-ar fi daca in index nu ar putea aparea mai mult de 2 texte de acelasi autor pe zi ?
sunt multi care posteaza prea multe, 5-10 texte, doar 2 sa apara iar restul sa fie vizibile in pagina de autor, adica sa nu mai umple index-ul degeaba.deci ultimele 2 texte postate de autor sa ramana in prima pagina iar restul sa intre in pagina de autor.
dupa parerea mea ar fi mult mai bine.

Bunà ziua, Domnule Herinean
Ideea de a face colectii pentru autori mi se pare excelentà în ceea ce priveste usurinta de a alege subiecte de lecturà.
Nu s-ar putea, în plus, face o legàturà între variantele sitei în asa fel ca cei care locuiesc în stràinàtate sà aibà informatii si recomandàri pentru ceea ce merità atentia în celelalte limbi ? Intrebare de la o nouà membrà, care locuieste în Franta.
P.S.: Fotografia dv. este \"cruellement belle\", noroc cà la 50 de ani nu mai colectionez poze de bàieti frumosi. Salutàri la Bucuresti, fostul meu oras.
Magda

PR
salut
imi cer scuze, ai dreptate, neactivitatea mea din ultimele luni s-a datorat atat lipsei netului cat si cantitatzii mari de munca la job. am sa revin in fortza saptamana asta, te rog nu-mi modifica statutul
rares

E o munca mare, Radule. Cum imi imaginez eu toata chestia:
- colectii comune - fiecare cu un nume aparte - pe o pagina separata, fiecare cu un nume propriu, de pe care sa se poata accesa apoi textele din colectia respectiva
- colectii personale, ale caror titluri apar in pagina autorului ca linkuri spre poeziile din colectia respectiva
- restul textelor sa fie \"aranjate\" in spatele unor linkuri simple: \"Poezie\", \"Proza\", \"Scenarii\" etc., dupa exemplul meniului de la inscrierea unui text nou.
Facilitatea asta noua va aduce cu siguranta un haos de proportii pe site. Personal imi lipseste doar incadrarea textelor in gen asa incat sa nu am o pagina de autor de sa-mi oboseasca degetul pe scroll pana-i dau de capat.
Cum ramane cu optiunea de date de contact publice? Macar la modul voluntar. Pune si tu o casuta sub adresa de mail a userilor si un text langa ea: \"arata adresa mea de mail\".

C.