Da, Doamne, pleca-voi spre pământ,
Precum voiești, ca om să-Þi fiu.
E vrerea Ta, dar aripile-mi dau avânt
Și mie, căci ea e jos acolo, știu.
Da, Doamne, o iubesc din
Am dăruit, cândva, un trandafir
Însângerat ca soarele-n amurg.
Ea l-a atins cu răsuflarea-i de zefir
Simțind cum lacrimi pe obraz îi curg.
O lacrimă atinse bobocul de jăratec
Ce a pocnit,
De vei privi, cândva, în miez de noapte,
Al lunii pline-argint strălucitor,
Vei auzi apoi ale pădurii șoapte
Și-al stelelor de jad poem amețitor.
De vei privi apoi și-a soarelui văpaie
Ce
Prin fumul alb ce curge din țigară,
Ochii-mi se-ndreaptă spre a ta făptură.
Tu mă privești, zâmbești în colț de gură
Și pleci lăsând în mine o inimă amară.
Să te privesc mai mult aș vrea să
Azi noapte m-am găsit în lacrimi
De copil. De unde? Din ce patimi
Curs-au râuri de amaruri
Ce mă-nconjură-n spirale
Și mă leagănă pe valuri?
Și de unde-atâtea stele
Ce se leagănă-ntre
Cand te-ai scarbit de-a lumii nepasare
Si norii grei se lasa peste tine,
Nu ezita si fugi spre alta lume,
Putere sa rezisti nu ai,
Iti pare.
In locul tau eu as fugi la munte
S-aud cum tac
O, biet nebun!
De ce esti trist?
La ce gandesti?
Nu spui nimic?
Las\', o sa-ti treaca.
Aseara te-am zarit. Dansai.
Spre mine chipul ti-ai intors,
Spre sufletu-mi de lacrimi stors
Si-n
