Poezii

Da, Doamne, pleca-voi spre pământ, Precum voiești, ca om să-Þi fiu. E vrerea Ta, dar aripile-mi dau avânt Și mie, căci ea e jos acolo, știu. Da, Doamne, o iubesc din

Am dăruit, cândva, un trandafir Însângerat ca soarele-n amurg. Ea l-a atins cu răsuflarea-i de zefir Simțind cum lacrimi pe obraz îi curg. O lacrimă atinse bobocul de jăratec Ce a pocnit,

De vei privi, cândva, în miez de noapte, Al lunii pline-argint strălucitor, Vei auzi apoi ale pădurii șoapte Și-al stelelor de jad poem amețitor. De vei privi apoi și-a soarelui văpaie Ce

Prin fumul alb ce curge din țigară, Ochii-mi se-ndreaptă spre a ta făptură. Tu mă privești, zâmbești în colț de gură Și pleci lăsând în mine o inimă amară. Să te privesc mai mult aș vrea să

Azi noapte m-am găsit în lacrimi De copil. De unde? Din ce patimi Curs-au râuri de amaruri Ce mă-nconjură-n spirale Și mă leagănă pe valuri? Și de unde-atâtea stele Ce se leagănă-ntre

Cand te-ai scarbit de-a lumii nepasare Si norii grei se lasa peste tine, Nu ezita si fugi spre alta lume, Putere sa rezisti nu ai, Iti pare. In locul tau eu as fugi la munte S-aud cum tac

O, biet nebun! De ce esti trist? La ce gandesti? Nu spui nimic? Las\', o sa-ti treaca. Aseara te-am zarit. Dansai. Spre mine chipul ti-ai intors, Spre sufletu-mi de lacrimi stors Si-n