Poezie

Amintiri din vesnicie

Dialog cu Dumnezeu

2 min lectură·29 ianuarie 2005

Mediu

Da, Doamne, pleca-voi spre pământ,

Precum voiești, ca om să-Þi fiu.

E vrerea Ta, dar aripile-mi dau avânt

Și mie, căci ea e jos acolo, știu.

Da, Doamne, o iubesc din veacuri

Și peste veacuri tot ea îmi apare

Căci, de o văd, ca unda-n lacuri

Tresare inima și bate tot mai tare.

Da, Doamne, știu. Ne-ai povestit odat’

Cum ne-ai născut din vrere:

Pus-ai soare, două stele și puțin le-ai mângâiat,

Iară ea, deschise ochii, cu un zâmbet... numai miere.

Pentru mine-ai luat din nouri

Picături din ploi de mai,

Bulgăr mare dintre luturi

Și... năravul de la cai.

Da, știu, Doamne și mi-e dragă.

Ea îmi ferici privirea

După ce Þi-am spus eu „Tată”

Și Þi-am înteles uimirea.

Da, știu, Doamne, ne ești Tată.

Ne zâmbeai la amândoi

Când cerut-am de îndată

Să plecăm de mână, doi.

O, ce vremuri dinspre veacuri...

În Egipet, s-o fac a mea

Venit cu legiuni pe flancuri

Ea, Cleopatra, îmi zâmbea.

Iar la Verona... cât de tineri fost-am!

Cât o iubeam...! Și ea pe mine.

Dar nemișcat ea m-a zărit cum stam

Și a crezut că am venit la Tine.

Da, Doamne, știu, ar trebui să zbor

Îndată, mă grăbesc, se-nchide vadu’.

Aaa...., mai spune-o dată, -n lumea lor

Ea este... cine?, iară eu sunt... Radu?

001.863

Radu Eduard Postatny. “Amintiri din vesnicie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-eduard-postatny/poezie/103697/amintiri-din-vesnicie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.