Poezie
Priveste, dar...
1 min lectură·
Mediu
De vei privi, cândva, în miez de noapte,
Al lunii pline-argint strălucitor,
Vei auzi apoi ale pădurii șoapte
Și-al stelelor de jad poem amețitor.
De vei privi apoi și-a soarelui văpaie
Ce scaldă marea cea de lacrimi plină,
Vei auzi și tu, fată bălaie,
A perlelor din scoici cântare lină.
Privește, dar, copilă, ’cel munte-nzăpezit
Ce pare un bătrân cu pletele-i cărunte.
Vei auzi un murmur. S-a trezit
Să-și scuture zăpada de pe frunte.
Privește, dar, copilă, de pe al vremii mal,
Nu tot ce vezi e ceea ce doar pare.
Tu vezi o stâncă...un pescăruș... un val
Și ai impresia c-ai înțeles o mare.
001.814
0