Poezie
Urechea
(din volumul „EvAdam”)
1 min lectură·
Mediu
Un pas
doi...
Și drumul se ia după tine
cu dinți de piatră mușcă pe rând
smulgi tocurile cu supărare
amăgindu-te c-o așteptare
de dincolo crezi în umbre
se întind mai dense și mai feline
cu orice mișcare a ta în mâine –
numai drumul te reține
De-ai putea
să-ți arunci un ochi
după colț – altul peste orizont
dacă celularul ți-ar deschide
un mesaj cu: „Ia-o la dreapta!” dar
ca de obicei regreți că
n-ai putut să alegi
trei căi odată
s-a-ntâmplat să-mi spună
de sub pălăria de paie
o doamnă despre urechea
din talpă care
aude drumul
044246
0
Ai formulat aici niște idei extrem de sensibile - ceva cu umbre, urme, feline, ochi, urechi - care te-au dus pînă la scrierea acestui vers absolut deosebit:
\"despre urechea din talpă care aude drumul\"
Ei bine, părerea mea e că anume aici ar trebui să sfîrșească totul. Abrupt, șocant, original... Derutant de original... Așa aș alege eu drumul...