Poezie
Lăcustă
1 min lectură·
Mediu
Te sparg ca pe-o sămânță și gust din tine miezul
știind c-o să mă satur – ești foarte hrănitor!
Fixez în calendare o dată când botezul
ne va scălda în rouă cumintele odor
Aprind o lumânare și-o pun la colț de vreme
rugându-mă de ploaie curată în genunchi
Și simt cum mă dezbracă puterile supreme
cuvintele strângându-mi ca spicele-n mănunchi
Îmi ies din carnea albă să văd de sunt lăcusta
ce caută mâncare uitând de toți în jur
Observ cum îmi rămâne în iarba crudă fusta
și verdelui din luncă credință oarbă-i jur
Sunt dornică de-a naște a nu știu câta oară
indiferent de faptul că daună provoc
Cum Mulga sau Joiana din zori și până-n seară
îmi folosesc toloaca umbrind același loc
003324
0