Poezie
Cimitir festiv
(din volumul „EvAdam”)
2 min lectură·
Mediu
Focuri colorate-și curmă viața. Iartă înc-un an pământul meu…
Un copil întreabă alb la față: „Oare ce va spune Dumnezeu?”
Crede el că pe un nor Bătrânul negreșit ne are în vizor
ori se teme că, de face plinul, va plesni „acel calculator”?
Mintea lui, lucidă sau naivă, nu contează azi pentru maturi –
mame și tătici deopotrivă savurează stranii băuturi
tot ciocnind pocale, căni și sticle, se sărută ca înnebuniți
răspândind uralele multiple, uită că de sus sunt urmăriți...
***
Sângele e tot mai greu pe Terra – la un loc ar umple-un ocean
sub o boltă cu efect de seră care se îngroașă an de an
se-nmulțesc schelete ambulante ce spre nimeni brațele-și întind
pier gândaci pe plantele mutante, undeva răsună un colind
unii pun trotil în avioane, alții în vecinii lor ochesc
cineva se-ngloadă-n milioane, pe când ceilalți strigă nelumesc –
toate în ceaunul plin de magmă se scufundă-n loc de a zbura...
Cine a creat această tagmă ce dispare exclamând „Ura!”?
***
Ne îmbrățișăm a despărțire. Ochii numai cred că văd, dar nu –
nu mai e decât a Lui iubire... El a obosit a fi Atu.
Cifre nu doresc să se supună, timpul stă de mult cu ștreangul pus
stelele de dincolo de Lună au descoperit deja că nu-s –
totul e nimic, nimic e totul – gaura cea neagră ne-a-nghițit!
Rău ne-a dus de nas autopilotul, ne-am ucis cu propriul cuțit.
Numai carii umblă cu cerutul într-un putred măr în cimitir
fugitiv omagiem trecutul cu miros de cetină și mir…
025
0
Bătrânul care stă pe nor,
O fi preocupat, gândesc,
Și nu se uită pe vizor
Când la vecina mea ochesc
Radmila, bun găsit și la mulți ani.
Poemul tău mă duce cu gândul la Păunescu. (Și, cum rezultă din catrenul de mai sus, și la alte prostii).
:)