De pe un raft

Mai mult ca ieri, dar poate ca și mâine repet pe cineva – același \"da\" mai înnebunitor decât oricine cenușa mea sterilă o voi da Dar nu pe vânt. Un fulg născut de mine din unicul ovul rămas fertil îți dăruiesc cristalul cât mai ține perfectul, preacuratul meu copil Tu nu te așteptai, prea greu examen pe raftul zilei sare-ntr-un picior dar viața le îmbină fără seamăn în spațiul puțin încăpător Te rog să-mi spui de frica de iubire – acum voi căuta un leac în gând... De ce te ghemuiești în amorțire când fulgul meu s-atinge de pământ? De ce te-ar speria a lui splendoare prea scurtă ca să lase vreun cuvânt pe foaia zilei care numai doare prin carne și prin sânge înotând? Strâng pumnii, iarna râmelor mă cerne pământul meu se face tot mai mic dar poartă în fisuri averi eterne… Să nu le vinzi te rog pentru nimic!