Popica-Savin Alina-Roxana

Da... pănă și îngerii păcătuiesc, Iar mi-s înger cu-aripi despicate. Și-oricât de tare după mă căiesc, Îmi place izul clipelor sacrificate. Și chiar de vreau în rai ca să sfârșesc Plăcerea de

A noastră viață un joc, De tras la sorți, cu mult noroc, Oricât de mult tu ai munci, De tu nu crezi, nu s-o-mplini. Roată se-nvârte fără de șagă, O ia la trap, zile aleargă, Iar când ajunge la

O salcie pletoasă își poartă suferința Tăcută, pe un mal, de râu învolburat Și-și duce liniștită povara și credința, Trecând peste timp scurs cu capul aplecat. Nu-și blamează ea soarta, nu-și

Aș vrea în gând să-ți mulțumesc, Dar n-am cuvinte-ndeajunse Și nici n-aș vrea să folosesc Detalii, poate, neajunse. Când ochii tăi limpezi privesc, Ca-ntr-un ocean cu apă clară, Mă-ntreb de

Cu lacrimi aspre pe obraz Îmi șterg tăcută eu trecutul Și-mi spun în șoaptă, nu-i necaz, Să-nfrunt iarăși necunoscutul. De jos, eu pot să mă ridic Și aripi fac să îmi răsară, Chiar de va fi

Respir cu ochii-nchiși ofranda vieții Împărtășită de copaci bătrâni. Tăcuți ei stau în taina dimineții, Soldați uitați ai graniței stăpâni. Ei se înalță lance către soare Ducând pe umeri

Eu aripi îmi desfac în toiul nopții Și către cer mă-nalț nestingherit, Ca pasărea ce iar în fața sorții Se-abandonează înspre infinit. Mă fac tot una, eu cu zare-albastră, Simt adierea

În seci cuvinte, chipuri îmbrăcate, Dansează în silabe vag doar creionate Se-ascund în înțelesuri mult infatuate Și cochetează jalnic în trup falsificate. Cu măști de eleganță patetic

Tu crezi că fericirea e-ntr-o carte Scrisă pe pagini albe ruginii Și așezată în versuri deșarte, Pe care le înveți ca pe mici poezii. Ea e precum regina nopții, Atât de efemeră ca s-o poți

Tu vii și pleci, la fel cum trece vântul, O pală adiere-n asfințit, Te stingi când mi se-aprinde gândul Și te întorci de unde ai fugit. Nici apa mării spumegate Nu te oprește din al tău

Tu îmi treceai ca sângele prin vene Învolburat și prea nepăsător, Cu agerimea unei reci hiene Mă cuprindeai și mă lăsai să mor. Îmi stăpâneai ființa toată, Deși tu nu visai nimic. Cu vagi

Iubiți-vă părinții acuma, cât se poate, Căci mai târziu nu știți cât lângă voi vor fi Și când veți vrea s-o faceți, chiar de e după moarte, Oricât ați încerca, pe ei nu-i veți găsi. Țineți-le

Vine o vreme când, din nebunie, Sau, poate, din plăcere, pe-undeva, Omul își taie aripile ca să-nvie Și-și schimbă calea pe care călca. De era jos, de-odată se ridică, Iar de e sus, el jos se

Hai să ne prindem noi de stele Și să dansăm în voie-n ceru'nalt, Să-l poleim cu-a noastre mândre iele Uitându-ne în ochii celuilalt. Iar ele de or vrea ca să se joace Și să ne cânte în surdină

Să-mi scriu povestea mea eternă, Să-mi caut calea către infinit, În lumea asta mult prea ternă E, poate, scopu-mi definit. Să fiu doar eu cu umbra-mi albă Și să mă-mprăștii-n negre

Frică nu-mi este nici măcar de moarte, Dar am o teamă, eu, de nepătruns, Că ai putea să dispari într-o noapte, Și astă teamă sufletul mi-a pătruns. Înger cu chip de om sculptat în gingășie, Eu

Pe mine, mama, m-a-nvățat ce e iubirea, Mi-a spus mereu că tre să dăruiesc, Să construiesc palate cu privirea, În inimile tuturor să m-oglindesc. Tot ea mi-a povestit ce e iertarea Și dulci

Sclipiri de gheață au căzut Din ochii de cristal pictat, Rostogolindu-se-n trecut Acoperit-au și-am uitat. Văl colorat în purpuriu Îmbracă sufletu-mi golaș, Păcat c-acum tot ce e viu Din

Eu m-am născut să te iubesc, Să-mi curgă sângele-ți în vine, În suflet chipul să-ți coplesc, Eternul meu de după mine. N-am învățat eu să vorbesc 'Nainte să te-nvăț pe tine. Dar graiul meu

Azi... ziua în care eu am renăscut, Stergându-mă de ieri și ucigând pe mâine, Sunt un crâmpei nemodelat din lut În mâini tremurătoare de zeități străine. Ieri... ziua în care am zburat din

Încă mai port pe mine dorul Pe care haină tu mi l-ai făcut, Prea mândră să îmi schimb decorul, Eu defilez ca mortul cel tăcut. Nu mă adie vântul și nu-mi bate Din piele-ndepărtând al tău

Îmi voi lăsa drept testament cuvântul, El va fi mantră pentru ai mei prunci Și-n ziua-n care-n drumul lor va bate vântul Vor ști că sunt cu ei atunci. Cu stilou negru-i voi scrie conținutul Și

Eu întuneric mi-s, dar și lumină, Îs rău strecurat în taină divină, Împletitură sacră de iad și cu rai Născut într-un suflet cu blând chip bălai. În ochi îmi străluce putere dospită Precum