Arhipelagul golaș

ca o muscă între două geamuri tricolorul aruncă vreascuri sentința decorporată face să mi se zburătăcească nervii Înghițim calupuri de medicamente după care privim soarele gonflabil și se rezolvă inima ruptă în 8 ca o carte de joc poate fi încă reasamblată ca un scalpel în mijlocul visului durerea taie cu precizie nervul de substanța palpabilă imitația unui mers prin ceață poate încă să dea roade roata de pîine a universului se rostogolește pe jos o vreme privim cheiul pustiu apa care adună brazdele una peste alta ca niște branhii respiră lumină și alunecă nepăsătoare peste umbre seamănă cu ramurile alergate pînă la sens pe ulița copilăriei nu știu că nu știu nimic