dreptul la somn

o panică dulce îmi aprindea ochii ochii mei arătați pe furiș în dreptul abisului ca într-un luminiș ochii mei proaspăt deschiși ca niște nori mari, insulari ochii mei, ce avari în ei apari, în ei dispari la fel ca broasca spartă a gerului cu unghiile tale prea mari cu o dantelă fină peste gene înghițeam nopțile, decupam din aerul cald o învelitoare pentru visul acela care se zburătăcea printre nori și sori de-sine-stătători m-aș fi dat la o parte să-i fac loc să treacă era tăios ca o sabie scoasă din teacă nu aveam decît o învelitoare cu care ștergeam transpirația visului doar atît, o zestre impură bună de pus în gură îmi ceream dreptul la somn o gorilă mă descheia la cămașă mă făceam comod între năvod și cravașă îmi schițam viitorul prolog ca un fitil prin frunzele mari ale nopții sub care mă culcam umil ca o fiară cu răgetele desenate pe blană îmi desenam nervii, ce palimpsest glasuri luate în arest, care-abia pot să geamă făceam o muncă de birou eram fericit ca un bebeluș în cavou ca un bibelou dat cadou în noapte nunții cînd totul e nou eram fericit ca un ou, ca o santinelă uitată făceam din nervi o lentilă și toată lumea îmi părea umilă cu urme vagi de ștampilă eram trist ca un pisc făceam o muncă servilă