Ca un animal

În orice direcție vei începe începutul poți să-l și termini să-ți consumi calmantele la capătul zării secrețiile tăioase ale amurgului curg în întîmpinarea reperelor din intima lor năruire începe cataclismul cu unghiile prinse în perete tot te mai agăți de ziua de mîine care ar putea fi ultima eram ca beduinii tristețea corturilor ne bătea în ceafă ne incendia privirea iar din vitraliile făra pereche descindeau nuduri, cariatide cu ajutorul lor limpezeam fondul de ochi încercam să privesc dincolo de spectru la capătul mesei omulețul din capul meu croșetează investighează un cotlon temporar în plină desfășurare propria scorbură unde mintea ca un animal sălbatic își rumegă resturile