Așa a fost

lumina îmi iese prin ochi, soarele îmi iese prin măduva spinării nimicul îmi intră prin pleoape savoarea cu care respir îmi este aproape măcar că țin ochii deschiși și nu mă vaiet respirația tot mă iubește mă agăț de ea la o înălțime oarecare straturile de poleială mă umplu de nervi sunt când o bucată de staniol când o extatică beteală într-o vreme îmi duceam zilele în castele de apă cine să mai priceapă zgomotul suveran al apei care se trage este și ăsta un fel de a rage aș avea și motive m-am iubit cu mâna mea m-am îndrăgostit de o stea de un văl de catifea de orice era a mea și am dus-o binișor cu aceste cuvinte am ajuns la cuvântul dor acum pot să mă jelesc sau să fiu mai aprig decît usturoiul dacă așa mi-a fost soiul și soarta pe acest pământ