în brațele nopții

în brațele nopții se cam îngroașă obrazul se visează violet, se scot artificii pe nări pupila ți se dilată fragedă ca o salată respirația se retrage în scorbură încet ca o șopîrlă amintirea se poticnește ca un miriapod cu piciorele rupte și mă aruncă de viu în apele înghețate eu îmi aștern cenușa înțelegerii rămîn suspendat în anotimpul copilăriei îmi așez servietele prin bănci străine îmi ascut ghearele pe fildeșul uitat pe fundul farfuriei cuvintele îmi ies vii dintre unghii ca niște insecte care sug sîngele nopții sunt și ele o parte din mine ca o colecție de retine mișc soarele spre interior mereu spre interior ca butoiul unui pistol