Știu că ai rămas mut,
Dar pune mâna la gură când caști
Ciocul și corbul au avut
Onoarea de a prevesti sfârșitul mult
Ai așteptat dar timpul stă cu noi la masă,
Cântă, bea vin și
Crezi în expresia “cu scaun la cap”
Însă scaunul știa ce-l așteaptă
Nimic surprinzător când m-a pocnit deodată
Degeaba adopți o formă de inimă în care să-ncap
De altfel stupidă când curge
Noaptea albă se lasă asupra Mării Negre
Pofta de viață se scaldă în ale abisului tenebre,
Ochii de sticlă ai prietenului divin
Se sfărâmă în fața ecoului sublim
Dansează cu el, învață-l să
Stăm vis-a-vis de perfecțiune
Cu un ochi în farfurie și unul pironit la umbre
Am un chef de glume și unul fără nume
Zâmbet pal, văzut la capăt de ochean
Ocean liniștit, o fi și el vreun
Se tot întoarce pâna nu mai are cercul centru
Se tot întreabă până când mai este cerul negru
Se tot prelinge din rana facută de o stea
Se tot joacă cu meteoriți cât de lungă-i noaptea
Se tot
Azi începe-n forță și se termină-n altă zi
Asta dacă pe drum nu o fură hoții
De la torționar l-antropofag
Avem un alfabet întreg de vicii
Ne-ncurcăm în șosete
Și asta sigur naște
Iubește-mă cu voce tare, Doamne
Să aud și eu ecoul acestei boli,
Ca să nu ne vadă lumea, Doamne
Tu vrei să ne iubim în nori.
Nopți prea lungi, vise prea scurte,
Creează reacții
Gândește-te leagă gândul,
Strânge bine de pe jos;
Unghiu-i mort și a putrezit pământul,
Stă și rabdă, că-i grețos.
Negrul curge dinăuntru,
Brațul iese de la cot;
Respirația
